De la o vreme te visez mereu si nu-nteleg ce sa insemne asta -se face mai intai ca-un tanar zeu, la miez de noapte-mi clatina fereastra.
Eu ma ridic plutind din asternut si dau incet perdeaua la o parte; atunci mi-apare chipu-ti cunoscut de undeva din stele sau din moarte;
atunci zaresc cu ochii mintii cum, prin amintiri, faptura ta se cerne, ca o albastra pulbere de fum pe umeri, pe covoare, peste perne;
ca in odaie ninge disperat cu mangaieri, cu vorbe, cu saruturi, de parca un vazduh insangerat si-ar
revarsa mareele de fluturi;
si-acele gesturi, care-abia pe sfert au reusit adancul sa-l schiteze, cad pe covor cu sunetul inert de
pescarusi murind pe mari faleze
si visele, pe care ne-a fost dat
sa nu le mai visam, le-aud pe toate
cum se intorc in aurul curat
ce n-a mai devenit nicicand carate.
E timpu-mi zic de-acum sa ma aprind si-n rug de flacari sa preschimb odaia ■ cu bratele-amandoua te cuprind si-n brate mi se face, trup, vapaia;
o clipa doar caci nestiutul zeu; razbunator, deschide larg fereastra
De la o vreme te visez mereu si nu-nteleg ce sa insemne asta!
|