Mai intai pleaca buzele. Se retrag Ca dintr-un golf, din sarut -Apoi privirile se-nvesmanta-n matasea Verzuie a lacului mult.
Tot mai rar mainile ni se ating. Mangaierile ca niste stoluri De migratoare, ne ocolesc inghitite de goluri.
Tacerilor le punem manusi; Surasurilor, cu sange rece, gheare. Oriunde ne-ntoarcem usi, numai usi Si-n aer stalactite de sare.
O retea de sarma ghimpata - orele Si-ntre noi, tara nimanui. Odaia seamana tot mai mult cu o piata Care asteapta statui.
Apoi vine si-o zi cu mari claritati, in care descoperim ce stiam mai demult: Ca raman dintr-un ipotetic tumult, Doua singuratati.
|