Toate la locul lor
sub lava de timp:
acesta sa fie pompeiul nostru intim?
Gesturi in aer incremenite
sunand sec
cu sunet de oase; prin covor
pasi parasiti de talpile noastre,
incat nu-i mai pot deslusi pe ai
tai: mici si nelinistiti; intr-un fotoliu
golul te mai pastreaza ca-ntr-un mulaj,
crosetand; langa veioza
obrazul meu de atunci,
din vrajmasul septembrie; vai,
cata rostogolire nebuna de timp
peste toate si cata indaratnicie
in toate de a ne conserva amintirea!
Ca si-atunci aceeasi lumina,
eminescian amurgind la marginea cartilor
dar acum numai amprentele noastre
nelinistesc paginile lor adormite,
in vreme ce absenta ta
se prabuseste cu vuiet
in vaza de flori.
|