Esti obosita, seara cand te-aduni -prea robotesti din zori si pana-n noapte; copiii nostri sunt cuminti si buni si au obraz de miere si de lapte.
Ei cresc cu fiecare zi - tu doar cu fiecare zi esti mai putina si sufletul tau e ca un altar pe care arde dragostea, lumina.
Ce s-a facut fetita care-ai fost? Aceeasi, numai coama ta roscata -te-ai straduit sa dai vietii-un rost si-ai fost duioasa si ne-nduplecata.
Nu ne vedem din zori si pana-n seara, chiar daca peste zi ne intalnim -singuratatea-ncepe sa ne doara, de-aceea poate nici nu ne vorbim.
Cand s-au culcat copiii-ntr-un tarziu, te furisezi la mine in odaie -atuncea infloreste un pustiu, atuncea se aprinde-o valvataie!
E casa noastra, o clipa, toata rai si noi, in ea, la fel ca primii oameni -un inger tare bun cu par balai s-a intrupat anume ca sa-i sameni.
|