Ploua, in targ, de doua saptamani -suvite de-apa cad ca niste zdrente. Stam langa geam, de-acum tot mai batrani si tot mai tristi, in propriile-absente.
Ploua pe blocuri, ploua pe dugheni -cocosi de tabla canta cucurigu, peste ardei si peste lipoveni, greu burniteaza si se lasa frigu.
La hala s-a facut de-acum tarziu pe halcile de carne-nsangerata si-n toate-i un universal pustiu -miroase piata a eternitate.
Si ca-n Bacovia, dupa oblon, sa ma inchid, ma-ndeamna, sceptic, ploaia cand prin fereastra, ochiul de neon, imi suspecteaza, indiscret, odaia.
Atunci insfac o carte de pe raft, ori spre televizor ma-ntorc cu ura -in western e-un serif cam pus pe caft, John Wayne - il recunosc dupa statura.
Sa-nchid mai bine stiu ce va urma, dar mai ales stiu ce-o sa faca fata -ploua pe targ de parca cineva, ar arunca tot cerul cu galeata.
in piata nu-i nici urma de clienti,
dar lipovenii n-au de gand sa plece:
stau ca niste statui, indiferenti,
incremeniti, in ei, ca-n bronzul rece
|