A cazut pe pat cu falfairi De aripi frante.
Fara tine, strigoiul, ei in priviri incepe sa ma-nspaimante.
Candva ieseai din apele ei, lunecand Ca o statuie din nisipuri egee -Odaia se apleca intr-o parte Cu leganari de maree.
Acum trista, informa, Asteapta coapsele tale si sanii intr-o singuratate enorma -intind catre ea nelinistea manii
Si mangai, gest inutil si batran, Amintirea trupului ramasa in cute, Cum ramane cerul de vara, stapan in apele toamnelor mute.
Nimic nu tresare. Mana tace Langa rochia moarta -in jur lumina in foi se desface Si cade pe lucruri desarta.
S-a facut in odaie tarziu, Pana si-n amintire se-ntuneca; Numai argintul orelor viu, Luneca Luneca Luneca.
|