Sta neclintita langa etajera de carti - despre intrarea ei nici ferestrele si nici usa nu stiu nimic - "sezi, ii spun, daca tot ai venit; esti cam firava si in curand incep ploile - eu ma intorc, peste cateva zile, in orasul acela si nu pot sa te iau cu mine - nici nu s-ar cadea sa fiu vazut, pe strada, cu una ca tine - oricum, sezi si bea din ceaiul meu macar o inghititura - nu-i decat o singura ceasca in toata casa" de abia sfarsesc si ceasca de ceai se umple de umbra -peste toate lucrurile, umbra se lasa moale si dulce: "ce mai e si asta?", imi spun si patul parca ma trage spre el, cu maini nevazute - ma trantesc asa imbracat si umbra se-ntinde si ea langa mine, nerusinata - "cum am sa dorm oare cu o poama ca asta?", gandesc, si ea, intelegand parca, incepe sa rada cu desantare, numai spre a-mi face in ciuda - ma intorc atunci cu fata catre perete, hotarat sa adorm - rasul ei insa se intinde si patrunde in lucruri, asa ca toate se pornesc sa-i tina isonul: fotoliile, masa, dulapul cel vechi dar mai ales cartile rad cu o pofta nebuna -"poftim de mai dormi daca poti!" si ma pun si eu pe un ras ca acela, fara sa-mi pese ca vecina va spune, scandalizata: "la scriitor in odaie e iarasi bairam, cu siguranta ca si-a adus o femeie!"
|