Singur stau adesea, pe malul somesului, o vechime ciudata suie din ierburi spre mine -de buna seama s-a intamplat ceva acolo, imi zic, si ma las pe nesimtite, furat de-o fosnire domoala.
ce spune iarba, ce poate ea sa-mi spuna acum cand, cele ce-au fost de spus, spuse sunt toate -acum
cand, dintre toate nestatorniciile lumii, pentru mine n-a mai ramas decat ultima: intoarcerea?
ce poate sa mai spuna, iarba, celui plecat,
pe care nu-l mai cunoaste nimeni, desi toti il saluta -
celui care s-a bucurat de flori si de fructe,
fara sa se-ntrebe ce rost pot avea radacinile?
poate somesul mi-ar putea talmaci, dac-ar vrea, inteleapta lucrare a ierbii, dar el se face ca nu ma vede
si curge la vale, fluierand, din valuri, un cantec al lui
|