Coborasem cateva trepte, cand mi-am amintit ca n-am luat cheia cu mine si m-am intors, cum era si
firesc, nebanuind tot ce-avea sa se intample -in camera mea se-auzeau voci: "nu e cu putinta", imi
spun si deschid repede usa - tacere! - toate la locul lor cum le lasasem: "mi s-a parut, fara indoiala ca
sunt obosit", zic si inchid, pregatindu-ma din nou de plecare, dar vocile se-aud iarasi foarte distinct - "e
clar ca, in camera mea, se petrece lucruri ciudate" - auzeam limpede glasul greu si scartaitor al
dulapului vechi si pe cel subtire si-nalt al cuierului si peste ele, patetic ridicandu-se, glasul metalic al
lampii si glasuri marunte de scaune: "ce-or fi spunand? pe cine sa-ntreb? nimeni nu stie aici o astfel de
limba!" - neputincios stau langa usa camerei mele, in vreme ce inauntru, lucrurile innebunesc si spun
despre mine (nu mai incape nici o indoiala) amanunte perfide
si ingrozitoare
|