Aceasta e menirea poetului: sa primeasca,
in inima lui, toate vocile lumii. Timpul
ne cerne pe toti prin site subtiri;
ce e strain numai ia vantul cu el,
tot ce-i sfintit se preschimba in cantec.
Poetul stie ca minunile lumii se-ntampla-n orice clipa-n cinstea lui -pe cuvintele lui isi pun zilele fruntea si se odihnesc; pe tacerile lui, muntii asteapta sosirea zapezilor; pe visele lui copacii intind umbre de argint si iarba fosneste-nteleapta,
Nimic de la dansul nu spune poetul ci toate ii vin de la lume; sunt vocile lumii cele ce murmura in propria-i voce sfintindu-i rostirea!
|