Chiar acum imi ia vederea
ma arunca in disperarea absolutului
ma umileste
ma ineaca si ma salveaza de la inec -
timp in care Dumnezeu
se furiseaza in
laboratorul alchimic,
imi bate la masina de scris texte
ilustrand
alarma viermilor care compun
trupul meu de
functionar pe care de disparitie
1. Trag sabia de la sold: imi ucid certitudinea
batatoresc pamantul peste o groapa noua
inchin
dulci libatii creierului meu -
acum,
cad strapuns de sulite necunoscute
zac, mort neingropat, linistit si singur
2. Un palc de zapada mai staruie alaturi,
o rana alba, indescifrabila -
cu mine se ingrasa cartita
cu mine, cea din urma rugaciune
cu mine, un tablou
dintr-o expozitie inexistenta
cu mine, generatia de ocnasi pe
baricadele limbii materne
3. TU, in afara mea prudenta strabatand hatisurile, hectare virgine :
indoiala si razvratire vanitate si umilinta
4. imi amintesc
de zile si nopti prenatale: magi cu serpii morti in palma, sufletul Mamei in nemiscare veghind la panda cu soparla caderea soarelui in helesteu
imi amintesc
intunecimea unui loc uscat
extazul ochiului deschis in intuneric
intrezarind
dincolo de carne alta carne
dincolo de disperare alta disperare
intrezarind
epava unui asfintit pe mare
5. Secventele obscure
in care mi-am surprins parintii
chiar ele, in obscenitatea lor
m-au ajutat sa inteleg
noaptea
de ianuarie 1954 de la genunchi in sus
si trupul Mierlei, fraged
in gura sobolanului
si. mai ales
cantecul care insoteste disperarea
de a nu sti, de a ma teme,
de a trada consemnul:
"Luminati-va fata! Luminati-va fata! "
|