|
|
|
Metafora isi infige Lancea. Metafora ma umileste. Metafora imi rastoarna seducatorul blid cu mazare
Doarme acarul Ia aceasta intretaiere arbitrara de sensuri. Doarme si mama la aceasta ora cu o icoana pe brate, timp in care paingul isi face rondul de noapte
Sticle goale, heruvi cu capetele sparte marturii ale noptilor albe. Si-aceste manuscrise aceasta ceara de pe fata mea hirsuta. Aud prin buruieni prin noroaie prin bahluiuri
cum se taraste
sarpele:
cum vine mohoratul
sa ne aduca vestea vestea vestea
(ne rasturnam deodata din canoe)
Despre carnea ta pot sa spun: ea nu schimba cu nimic fata noptii -doar sanii tai leganandu-se imi ofera imaginea trecerii:
orb sunt
in centrul de greutate al pendulei
|
|
Pune poezia Mona-Monada (XIII) pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|