Amestecand prescura, cu apa sfanta si-un bob de tamaie,
Intr-un potir de-argint, in inima de stanca, in pustie
Un diavol chinuit de preoti, sfinti si multe mucenice
Si prea satul sa-ndure zilnic sfanta cea de cruce,
S-a nvrednicit a otravi ispita, gandul rau, pacatul
Sa nu-i mai spuna lumea, mereu, "PREA NECURATUL".
Si fericit, scapat de boala si de-al sufletului chin,
Din coarne-si drese scumpa cruce si zise-ncet AMIN,
Privind bonom spre ceruri, cu evlavie, plin de umilinta,
Jura sa uite vesnic iadul si vechea lui credinta.
Si-atunci intunecatul, luminat de sfesnicele din rai,
Printre al heruvimilor serafic-naripat de voci, alai
Firea-si pierdu, lovit de-a INFINITULUI teribila privire,
Dorind a se intoarce, in abisale bolgii, la smolire.. |