De-a dacii , Candva.
Inainte cu , poate mii de ani ,
Sau mai inainte .
Cand sfinxul isi tacea mai lenes ,
Orele de piatra .
Si soarele-apasa mai greu ,
Peste crestetul acestor pamanturi .
Aici ,
Barbatii isi mangaiau apele vietii ,
Cu vorbe cantate ,
Zicandu-le Donaris si Maris ,
Si cateodata Pontus Euxinus .
Dar mai ales Decebal .
Pe acest pamant au trait oamenii ,
Carora romanii le-au zis barbari ,
Pentru ca nu au reusit sa le zica , Sclavi !
Oameni care n-au stiut sa planga ,
Chiar mortii si-i radeau,
Stropindu-i cu grau ,
Din inima des sangeratelor holde .
Dar care totusi au stiut sa moara !
Tu , literatule !
Palma de pamant pe care-o citesti ,
Din ceasloavele prafuite-ale timpului ,
Cu fiecare toamna ce se trece .
E toata viata lor , Si moartea.
Priveste-i prin ochii vietii ,
Si le vei putea pretui ,
Inttelepciunea nativa , de oameni ai pamantului ,
Dragostea de libertate .. Si zeii !
Inainte poate cu mii de ani ,
Sau mai inainte , Aici au trait dacii liberi !
|