Mi s-a spus ca eternitatea nu mai exista. M-am spalat, am mancat, m-am impodobit. Mi s-a spus ca nu voi scapa: gol stau sub cearceafuri, asteptand. Vor veni.
Si azi soarele a rasarit mai devreme: Mi-au explicat cum sunt facute masinile de taiat verdeturi sau carne si masinile de razboi, florile de vara si cele rosii de hartie subtire, cum sunt eu, o masa de pranz incarcata peste care zboara
muste betive, cum e lumea, copiii spun ei s-ar naste din impreunarea
barbatului cu femeia, (si cancerul, o, bucuria!) Mi-au spus, mi s-a spus, mi s-a spus. Stiu totul. Am invatat pe de rost cele de mai sus si
insasi memoria mea personala (e adevarat, n-am avut
timp pentru detalii, spre exemplu "a mangaia fara mana
o broasca testoasa", in general insa n-am facut mari greseli de la text)
Dar despre momentul acesta atat de festiv, iata nimic!
afisele vorbeau despre o frumoasa excursie in oceanul Pacific. Ce se face, ce se spune, ce se gandeste? Vor veni. Ma va vedea toata lumea, mama, tata, prietenii,
pretentiosii, toata lumea, alb pe masa de disectie lucitoare, toata lumea, emisiune in direct pentru tot universul, o lectie, gol foarte gol stau sub cearceafuri si-astept.
Un zambet fotogenic e bun?
|