Acum cea mai inalta zi a echinoxului se trezi. Aur era si miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinile, arborii isi uitau radacinile, clatinandu-se-n ceru-nsorit si-n apele c-un suflet linistit.
Nu se ridica dimineata din vai
ceata primaverii dintai,
Lumina biruise-n mii de feluri;
in spic, in maci si-n bobul de nectar
erau atinse minunate teluri,
si umbra nu cadea pe minutar.
Cateodata, paseri obosite
de-o lunga zi
adormeau printre frunze-aurite.
Puteam auzi
clopote de la mari departari
Albastre flori si proaspete mirari
nu mai cresteau in lume nicaieri.
in lac, fugeau undele circulare, zburau papadii usoare -si totul cunostea acuma cea mai nalta culme pan-a nu cadea spre toamna si amurgire
S-alegeau semintele sub coaja subtire
si inca verde-a fructelor. Apoi
despletitele ploi
strabateau tinutul dansand
in sunetul tobelor si timbalelor;
era vremea facialelor
langa vetrele bine-aburind
Ci pururi inauntrul nostru traiau
zilele-acelea de vara; sunau
clopotele, lumina mierea si aurul.
Sfantul Gheorghe ucidea in icoana balaurul,
si noi ne gandeam:
iarna va fi la fel ucisa. Beam
vinul plin de soare si inchinam
pentru morti, pentru Lari si Mani.
Cel putin de n-ar trece pe rau-nghetat dusmani,
de-ar ploua la vreme
Si-ascultam cum geme
furtuna!
Femeile se ridicau atunci cate una si stingeau lumanarile. Doamne, fii in inimile noastre si la toate intrarile.
|