Se potoleste-a strazii-nvalmaseala si trapul de copite pe asfalt; dispar perechi in coltul celalalt adoarme-n vis trudita capitala.
Ca un ciocan izbind o nicovala sub neclintirea cerului inalt, ritmind prelung al ceasurilor salt, un clopot trist se roaga-n catedrala.
Dar daca-n noapte patimile tac, o, clipe dulci, de ce va-mprastiati ca niste albe flori de liliac,
Cind, dezlegat de-a lumilor pacate, ridic spre slava ochii instelati, sa sorb plingind a ei seninatate ?
|