Lumina ta Apolo, e minciuna; vin trambe norii, tunetele rag, iar serpii sui tot suiera sirag: belsugul ni se scutura-n furtuna.
Palitul bob pamantul ni-l aduna, cu paie lucitoare-n mana, trag. nadejde c-ai sa vii, sa calci in prag de cer, sa mistui rugi si matraguna.
Dar, printre noi, cand unul se rasfata nimbat de floarea soarelui-chenar, -gelos, necutezand sa-i cati in fata,
o prastie durezi dintr-un lastar si, hot de cuib, pitit dupa hotar il lapidezi cu boabe mari de gheata.
|