Sarea, jongland cu mere, pe creste de colnice; Si de scapau sonore din mana lui agila, Zdrobindu-le-n calcaie, le tiparea-n argila: Mai bine sa rodeasca decat sa le ridice.
Turbat ca-n lanul verde nu-i iese vreo copila. Cu secera de aur zbura la flori de spice, Pan praf de stele prinse in barba lui sa pice, Largind de voluptate enorma lui pupila.
Dar l-a simtit din zare poporul de la tarle: Lingandu-si botul, tapii pun nara-n vant, se-azvarle Si behaie berbecii cu coarne ioniene.
Zbarlit, c-un scai in barba, sta locului s-auda, Cand vrabii speriate de motul lui de pene Zvacnesc si el le pierde, zambind prin geana uda.
|