I
Neam de copii, crescut in balarii, Ma uit in cartea vremii: nu te vad, Trec cruciati in coifuri aurii, Tu stai acolo, iasca, la prapad.
Se opreste vantul: dalta sare-n piatra, Se-ndeamna vantul: bate spre Americi. Ramai in valvataie, fara vatra, Cand pacea baga sfada intre clerici.
Si gandul taie drumuri cu-ndrazneala, Noroade zvarle regii si preotii. Pamantul simte-acvila imperiala, Cu mustele-n cafea dorm Fanariotii.
Hii, Tudorin, cu plugu-n brazda noua, Si sufletul tau, ravan de oltean! Ti-au fulgerat in noapte zari de roua, Mihai in spume, spada lui Stefan.
Dar cine va putea sa inteleaga Parloaga tare-a vremilor de azi?
Mi-esti draga, tara mea, mi-esti draga, Dar neguri de bumbac ti-ai prins in brazi.
II
Nici un covor, Nici un chilim Nu-i mai frumos Decat pamantul Unde traim: Cu tesaturi De araturi,
De ierburi ce le bate vantul, Cu aurul de cucuruz Strans in serpar de codri uzi, Cu muntii albi pandind in zare Ca sentinelele-n foisoare, Asa iti tesi tu, tara mea, Comorile sub pleoapa grea in seara asta tulburata Cand inima te vrea.
Nici un cuvant,
Nici o privire
N-are mai multe fire
Ca ochiul soarelui ranit
Ce-o zi intreaga te-a sorbit,
Si-acuma dupa deal ofteaza
Cu genele prelungi de raza
Ce se mai simt pe stufuri de catun
Si-n zambetul tau bun.
Dar vine noaptea:
Lenesa coboara,
Ma infasoara
Si ma strange
In brate largi de pacle moi,
Mi-e frica,
Ma gandesc la noi,
Si n-am putere
N-am cuvant,
Caci eu traiesc numai prin tine,
Slavit pamant!
|