Zice batrana mea haina latoasa:
mangaie-ma,
sunt cainele tau,
straniul caine,
cu viata mai lunga
decat a ta.
Si eu o mangai,
o trag de urechile lungi
ca de cocker
- adica de maneci -
si o intreb:
cui sa te las,
haina credincioasa,
haina calduroasa,
haina de lana,
din vremea batrana?
Trista zice ea: cine sa ma vrea? ca sunt ca si tine
Ca sa se aline, eu ii zic asa: nu te intrista. Las aici diata sa fiu imbracata, cand o fi sa mor in palton usor. Acolo-n cuptor sa te rasucesti, sa te risipesti, fir de merinos, in iute miros, de iarba, de lana,
de seu de la stana, cum amiroseai, arzand sub chibrit, incet, sfarait, cand te alegeam dintre strofe-o mie la o pravalie, pe prag de
Lipscani cufundat sub ani, cand in gand ardeam ca ma si vedeam cum intru in casa, in haina mitoasa si o lepad iute, el sa ma sarute, sa stam amandoi, drepti, lipiti si goi si intunecosi ca doi chiparosi. Haina de lana din vremea batrana, haina de-o viata, pe nor si pe ceata, haina lepadata si iar imbracata, haina de credinta si de nefiinta Mac straluminat, pe trupul secat, de veac bubosat, de flacari umflat, tu sa arzi frumos, fir de merinos, sa-mi tremuri faclii din anii cei vii.
|