Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul si, simtindu-si sfarsitul,
Poate ca s-a gandit si el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
Dupa inima lui Dumnezeu
Si desteptatoarele suna si ziua si noaptea
Invierea stelelor.
A vazut insa cu limba cea mare
Ca e absurd
Si a murit simplu, de tot,
Intorcandu-se cu spatele la timp.
Iar eu, sufletul raposatului,
Voi mai ramane in preajma lui
Trei zile,
Sa vad cum continua sa-i creasca
Parul si unghiile.
Dupa care voi pleca si eu.