Priveam cum cade picatura,
Egal, in masurat rastimp,
Neintrecandu-si, calm, masura,
Purtand in jur un fel de nimb.
Aceasta imi era pedeapsa,
- Ce crunta, necrezuta ura!
¬S-astept mereu sa-mi sara capsa
La fiecare picatura.
Dar cum privirea atintita
Imi lacrima de incordare,
Ma transformam in stalactita,
Pietrificata de teroare.
Iar picatura din tavan
Continua sa cada-n van.