E placut sa spun:
'Piramida mea'.
Suna grav, important.
E ceva continut aici, in
Piramida mea.
Pe de alta parte,
Nu mai pot scapa de ea.
Toata lumea leaga numele meu
De piramida mea.
Toti vorbesc numai
De Keops, cel cu piramida
Lui Keops.
Am facut lucruri mai importante
In viata.
Poate mult mai marete, mai durabile.
De ce numai unora le e dat sa absoarba totul?
Sa devina embleme?
Ah, numele
Nu-mi va iesi nicicand din piramida!
Am desenat in jurul ei un cerc
Si-n fiecare dimineata controlez
Sa vad daca-a reusit numele sa treaca macar cu un
Pas dincolo.
Daca poate sa existe singur,
Imposibil!
Totusi piramida mea
Suna traznitor,
(Pe silabe: Pi-ra-mi-da mea!)
Parca-as intra intr-un imens clopot
De pamant si cer.
Clopotul meu.
Daca n-o inaltam atunci,
Cu toate ca si atunci erau vremuri grele,
Acum n-o mai puteam face.