Dumnezeu e surd Si cand trebuie sa-i spun ceva Ii scriu pe-o foaie de hartie. Asa se procedeaza
Cu toti surzii.
Dar mie nu-mi intelege scrisul
Si cand il vad cum se scarpina-n aureola
in fata unei conjunctii,
Ma gandesc ca mult mai usor ar fi
Sa i-o urlu-n ureche.
Asta si fac,
Dar Dumnezeu da din cap
Ca nu-ntelege
Si-mi face semne sa-i scriu pe-o hartie
Tot ce vreau sa-i spun.
Pe mine ma apuca disperarea,
Ies in strada si opresc trecatorii,
Punandu-le-n fata hartia mea,
Scrisa cum am putut mai frumos si mai citet,
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grabiti.
Si dandu-mi cu mana hartia la o parte,
Ma roaga sa le spun totul repede
Prin viu grai.
Atunci ma pomenesc urland Ca din fundul unei prapastii, Asa cum urla Dumnezeu Cand isi face rugaciunea.
Si de spaima c-am asurzit si eu Uit ce-am vrut sa le spun.
|