Matei Visniec
Nastere: 29 ianuarie 1956, Radauti, judetul Suceava
Deces:
S-a nascut la 29 ianuarie 1956 in Radauti, judetul Suceava. A facut studii de filosofie la Bucuresti. Este preocupat de literatura inca din perioada studiilor liceale, dar debuteaza editorial abia in 1980, cu volumul de poezii La noapte va ninge (Editura Albatros). Intre protagonistii acestui val, al promotiei in blue-jeans, am impresia ca Matei Visniec aduce (cu toata taciturnia si aparentul anonimat al persoanei, aproape nefiresti) cateva date sigure in legatura cu evolutia sa viitoare. De o paloare nefireasca, avand o miscare nezgomotoasa (invers de cum ne obisnuisem cu congenerii sai, o alunecare cvasi- impersonala printre ceilalti fara a parea ca da vreo importanta celor scrise sau spuse de ci, cu o privire atenta la cei din jur, s-ar putea spune chiar prea respectuoasa, dar in acelasi timp, strain de micile meschinarii ale succesului imediat, aparand si disparand intamplator, prin epifanii si ocultatii misterioase, tacand totdeauna si privind mai mult inauntru decat in exterior, Matei Visniec este un adevarat personaj de text, o instanta imanenta a acestuia ce se manifesta mai degraba prin '"dara" scriprurala decat prin aceea existentiala.
Pana in 1984 obtine patru premii literare. Volumul de versuri inteleptul la ora de ceai este incununat cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor.
Din 1987 traieste la Paris.
Scrie literatura pentru copii, proza scurta, este romancier, eseist si in primul rand dramaturg, unul din cei mai straluciti reprezentanti ai dramaturgiei actuale, teatrul lui fiind asociat cu cel al lui Eugen lonescu, Samuel Beckett, Franz Kafka sau Luigi Pirandello. Dupa 1990 piesele lui sunt montate de peste 30 de ori in Romania, de peste 20 de ori in Franta, Germania, Finlanda, Statele Unite ale Americii, Polonia, Olanda, cu participari marcante la mari festivaluri internationale. Este de asemenea prezent in antologii de poezie din Franta, Italia, Germania, Grecia, Rusia. Actualmente este jurnalist la Radio France Internationale, Paris.
Teatrul sau, care urmeaza o stralucita si meritata cariera internationala, a pus in umbra poetul. Toate modalitatile fundamentale de exprimare literara beneficiaza de o arta superioara si moderna a punerii in pagina, textualizarea. Criticul Marin Mincu reliefeaza la poet o asemenea hiperconstientizare a textului si il apropie pe acesta, ca si criticul Ion Bogdan Lefter, de metoda de creatie a altor colegi de generatie, cum ar fi Nichita Danilov sau Petru Romosan. Poezia lui Matei Visniec se construieste cu aparenta simplitate intr-o combinatie de real si absurd, de ironic si grotesc, dar de multe ori in spatele textului se ascunde un sens parabolic, intre poetii cu aceleasi afinitati mentionati mai sus, Matei Visniec, dupa parerea criticului si poetului Ion Bogdan Lefter, "e cel mai dezinvolt prozaic, cel mai -cotidian in recuzita, desi nu evita nici el insinuarea unei atmosfere arhaice, mitice sau pur si simplu abstracte, geometrizate.
Prozele scurte ale lui Matei Visniec au aceeasi coerenta textualista ca si teatrul sau; ele sunt exemplificarile simptomatice despre modul cum mecanismul textual (ca si vicleana masina kafkiana) sta la panda in orice clipa si din orice loc pentru a anihila textul vietii si a instaura viata textului. in aceasta proza "metafizica", ca si in pictura lui De Chirico, perspectiva narativa este total rasturnata, actiunea povestirii reducandu-se la povestirea actului povestirii. Prozele nareaza modul in care ele se scriu iar personajele lor se devoreaza sau se autodevoreaza pe masura ce se lasa inventate de text.
Precum in teatrul si in proza sa, si in poezia publicata in volume, Matei Visniec descrie actul concret prin care asistam la geneza poemului. Daca lecturam "Descrierea poemului", vom observa ca poezia nu mai este o "stare de gratie" inteleasa ca spontana si euforica luare in stapanire a realului; ea nu mai este un act eliberator, ci unul traumatizant. Poetul "descrie" poemul ca pe o operatie lipsita de orice transcendenta si constata cu dureroasa dezamagire absenta oricarei demiurgii. Logosul nu se mai intrupeaza deloc si nu mai exista decat "gura hulpava a poemului" in care incap deopotriva toate semnele ("mestecand sfintii si obiectele sumare din incapere"). In "operatia" de poetizare, vointa poetului se supune vointei poemului, fiindca "fiecare cuvant" "urla", "se rasuceste", "isi schimba intelesul"; poemul este deci un organism viu, o devoranta masina a realului si singurul mijloc de a-1 domina e "descrierea". Acest poem nu mai are un referent in afara, el este "gol" si este "scris doar / pentru a rade in el de poemul urmator". Subiectul poetic nu se mai situeaza in afara (ca o entitate metafizica), ci inauntrul textului; el este (prin corporalitatea discursiva) acel liant ce ancoreaza textul Ia real, ii da viata, il anima cu energii existentiale, dar acest lucru il simtim treptat, pe masura ce se scrie poemul si pe masura ce avansam in lectura acestuia. Dar ce ne spune poemul? El "spune" chiar despre acest poem pe care il citim ! Ce? Cum este scris, cum "fiecare sunet isi sapa o gaura neagra / in trupul sunetului urmator iar prin aceasta / se vede un alt sunet". Singurul referent al textului, ca si la Romosan, este autoreferentialitatea. Cat de radicala este schimbarea, se poate usor constata; motivatia poeziei nu se mai afla in afara acesteia (canoanele unor retorici exterioare), nici in eul producator de text, ci chiar in mecanismul textual, ce isi devine siesi unica transcendenta si se autoafirma in timpul desfasurarii procesului semiozic.
Volume de versuri:
La noapte va ninge, Bucuresti, Editura Albatros, 1980;
Orasul cu un singur locuitor, Bucuresti, Editura Albatros, 1982;
Inteleptul la ora de ceai, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984.
Poeziile Fuga, VII; Poemul care se citeste pe sine si Bum, glontele lui Cesare Pavese au aparut in volumul inteleptul la ora de ceai, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984.
Citeste si:
|
|
