| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Descrierea poemului
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Matei Visniec
|
|||
|
|
|||
| I Despre cum imi scriu poemele in lungi dupa-amieze de toamna as fi vrut sa va povestesc cate ceva despre singuratatea marului taiat in doua si despre incercarile lui de a renaste prin zvacnete ademeniri si strigate melodioase despre inceputul injumatatirii si inceputul singuratatii mai adanci decat un ochean indreptat spre steaua Laponis despre coafura si fardul, manichiura si colierul doamnei, invaluita in parfum si in sperante, vai, batrana doamna despre cocosul singuratic, indecent si matasos o, ce matasos era cocosul, crescut intr-o sticla si aruncat in ocean pentru a anunta zorile despre trecutul abatelui Macabeus, despre ticvele negre din odaia sa de lucru, dopuri imense astupand sticlele verzi, cu ce licoare? despre lancea eroului eliberator, lancea albastra, de parada, zdrobita sub unica mare copita a calului meu cu un singur picior II Despre cum imi scriu poemele in lungi dupa-amieze de toamna innebunit de somn si cu haine ude cu ciorapii uzi si cravata uda eu ma sterg pe frunte cu batista uda ma asez pe una din bancile ude si scriu pe hartia uda cu unul dintre cele mai ude creioane ale orasului scriu despre transparenta orasului despre cei care stiu deja ca scriu despre transparenta orasului scriu despre cei care ma pandesc prin ocheanele de mine slefuite prin spatiul subtire ramas intre inel si deget despre cei care hohotesc in somn visandu-ma mort si sfasiat de singurele patru himere ale orasului ori batut in cuie la poarta orasului alaturi de acele semne prin care automobilistii sunt anuntati ca trebuie sa moara ma apropii de mima poemului si-mi infig dintii in ea imi retrag gura plina de sange si boabe de sare imi curg printre ranile stravezii cei mai multi isi intind painea pe buzele mele painea lor nesarata si-o sareaza prin tamponare grotesca de ranile melc astfel prin gust toate mancarurile orasului despre toate acestea as fi vrut sa scriu III Si chiar acest poem terminat este o iluzie un poem de nimic am pacatuit cu el in fata parintilor mei care se prefac a ma intelege dar mai ales am pacatuit in fata celor doi cocosati care s-au urcat la Pascani si au calatorit impreuna cu mine in acelasi vagon pe acelasi loc sub aceeasi piele incapatoare am pacatuit groaznic se preling dare de sange din literele o si g precum si din buclele mai largi ale lui a si ale cuvantului neterminat logos eu incerc sa acopar acele goluri din poem pe unde tasneste adevarul inrait si el ca ultimul om, ca un drac, ca o coropisnita din punctul in care va aflati se vad coastele rosii ale poemului gura sa hulpava mestecand sfintii si obiectele sumare din incapere de groaza si de rusine as vrea sa mi se scurteze picioarele sa nu mai ajung niciodata decat pana la buricul paros al lucrurilor as vrea sa netezesc palma intinsa pe fata mea ca o ploaie neagra si grea oprindu-se doar odata cu vazul cu auzul si cu mirosul as vrea sa mi se scurteze mainile sa nu mai ajung la cele doua clape ale pianului sa innebunesc in fata lor rusinat cu genunchii zdreliti de alergatura urasc fiecare cuvant pe care il vad il aud il simt sub limba mea cum urla cum se rasuceste si cum isi schimba intelesul mi-e frica de cuvant mai mult decat de un castan inflorit prin amintirea cuvintelor trece spaima ca un tunel printr-un munte rosu intepenit in fata abisului iar prin tunelul infricosat trec chiar acum 'turme de capre negre hohotitoare din fiecare din ele razbate caldura mersului pe jos ma voi lipi de blana lor ca sa pot fugi inainte ca ciclopul sa moara de foame si eu sa raman inconjurat de cuvantul foame marea foame, sfrijitul ciclop, patriarhule, spune-mi ce se poate face cu poemul gol cu poemul cu peretii albi cu poemul scris doar pentru a rade in el de poemul scris urmator fiecare sunet isi sapa o gaura neagra in trupul sunetului urmator iar prin aceasta se vede un alt sunet, infuriat, ce tocmai se naste si se inroseste in mintea mea de furie si de ura impotriva mea si a celorlalte sunete care l-au nascut IV Cu fiecare cuvant scris mana mea devine mai neagra si mai blestemata o mana de ucigas, spune mama, trebuia sa nu te fi nascut trebuia sa te fi lasat mai departe sa pasti capre pe intinsele campii ale zeului Leukodemos, sarmanul, iertare spun si mana mea in timp ce scrie iertare se murdareste mai adanc simt cum degetele se infierbanta si incep sa curga unghiile mi se topesc si-mi zgarie fata alba a foii dungi unsuroase si intunecate raman dupa fiecare miscare a degetelor de la stanga la dreapta oasele mele tasnesc ascutite si reci in timp ce apas cu putere pe stiloul aurit ca sa scriu cuvantul aurit seva neagra adunata acolo, otrava mocnind la incheieturi tot ceea ce am mangaiat cu pielea degetelor si tot ceea ce ea a ravnit se preface acum intr-o fuga lucioasa o stoarcere a miezului din fiecare deget mana mea arsa pana la incheietura ma asculta tot mai putin simt cum din topirea ei pe aceasta pagina renaste un animal autonom si orgolios el se multumeste intotdeauna cu putin si fuge din fata adevarului, o lichea, o goana turbata lichidul vascos mi-a acoperit foaia tot ce inainte fusese mana mea dreapta nu mai e acum decat o coada de peste iar eu o plimb incoace si incolo pe hartie stiu, aceste cuvinte par limpezi coerente si normale dar ele au fost scrise aici mai de mult de catre zeul razbunarii Leukodemos cel care prevede finalul V in peretele din dreapta doarme un duh subtire si palid e duhul zilei de maine care gataie si se naste incet e duhul sfios si necesar dintr-al carui ochi mi-am facut un inel vanat si degetul meu a inceput acum sa vada sub dusumea doarme duhul durduliu duhul complice si nepasator duhul zilei de azi corpul sau e un aforism desuet o aratare precum paharul cu apa de pe masa mea unde plutesc doi ochi amagiti de ceea ce as fi putut sa scriu iar in masa mea cineva a infipt o spada uriasa pe care scrie lupta cu poetul este inutila inutila, inutila, ma auziti? VI Orasul asteapta cu indarjire sa termin acest poem nu-si refuza nici o placere, el, orasul intotdeauna fiecare vers lasa in urma sa morti si raniti dar el, nu, el orasul vrea alte poeme si alte poeme si alte poeme fiecare locuitor ma asteapta in fata casei cu o pusca veche in mana fiecare locuitor ma pandeste prin cele 'zece mii de cuvinte scris pana acum sunt singur si ar trebui sa cumpar o paine dar orasul asteapta cu sufletul la gura acest poem care ii va aduce moartea il excita, il pierde, il biciuieste groaznic ar trebui sa cad in genunchi in fata trecatorilor si sa-i rog sa nu citeasca pana la capat poemul care ucide ultimul poem posibil ar trebui sa ma las lovit peste degete cu cizmele lor grele si negre dar nu, eu ii las sa-si smulga unii altora foile demente pop rock lock stock si sa fuga pe sub portile joase prin acele unghere unde sobolanii invata sa gandeasca si sa mire ii las sa se ascunda prin parcuri si pe stradutele intunecoase si sa se apropie cu vocile infiorate de cuvantul numarul zero de cuvantul care apasa pe tragaci VII O, doamne, unde sunt acele vremuri minunate cand hotii bastarzii si incendiatorii erau ucisi in piata publica prin simpla citire a unui poem? multimea se apropia de urechile de tamplele de piepturile de gusile de narile lor si incepea sa recite grav si solemn incepea sa urle intr-un singur glas poemul final poemul care ucide prin infometare poemul cu mii de versuri a carui recitare dura treizeci de zile timp in care hotii bastarzii si incendiatorii trebuiau sa ramana in pozitie de drepti cu ochii deschisi si vagabonzii erau ucisi mai repede prin poemul care ucide mai repede poemul care ucide spontan la prima ascultare sau poemul grav care otraveste incet poemul care ucide spontan la prima ascultare sau poemul care distruge oasele poemul care distruge casele poemul exantematic singurul care te arde pana la ora pranzului si-ti aprinde pana si aerul gata respirat poemul care te uluieste doar pana cand mintea ta intr-o zvacnire divina se innegreste poemul care doar inspaimanta poemul care-i ucide pe calareti lasandu-le caii si celalalt care-i ucide pe cei zece mii de soldati tristi admiratori ai lui Seneca pentru fiecare caz in parte orasul avea poemul potrivit pentru crima pentru holera pentru imblanzit fiarele pentru aflarea adevarului din gura celui fugar fiecare poem raspundea la cuvantul da si fiecare da se rotea deasupra lui nu asa era pe atunci si pretutindeni se iveau zorile si pe strazi era liniste VIII inainte de a incepe un poem obisnuiesc sa ma plimb indelung prin parcul municipal pe strazile pustii ma lipesc de fiecare arbore si-mi soptesc in auz acele cuvinte pe care le-as ravni daca as fi arbore ma lipesc de fiecare fereastra si privesc atat de mirat in marile interioare parasite incat mai apoi plec cu fereastra lipita de fata trec printre cladirile negre ca niste duhuri de gheata si pe acoperisuri ma plimb visator cu mainile la spate, apare luna, o, luna, doamne, de cand nu s-a mai scris un poem sincer despre luna si atunci imi vin dintr-odata in minte subiectul, actiunea, urma prapastiei in carne, conflictul, personajele principale, Seneca si compilatorii Calpurnius si Macabeus, elementele stilistice si formale, groaza de maine si virtutea strivita la coltul 'strazii de primul trecator, ranita mea din armata si arma fatala pe care, da, mi-am descarcat-o singur in picior alerg spre casa cu o pofta nebuna de scris locuitorii orasului s-au asezat pe doua randuri si asteapta asteapta eu alerg fara sa-i vad tulburat si plin de infiorare cineva imi deschide usa cineva imi trage scaunul cineva imi aseaza hartia cineva imi intinde tocul si toti. mai apoi: luna, tu, stapana noptii IX Despre unii locuitori ai orasului am scris poeme lungi de cate o mie de pagini dar am si haikuuri si catrene si chiar poeme intr-un singur vers pe toate le tin raspandite intr-o cumplita dezordine prin ungherele camerei mele prin holuri prin sala de baie le tin prin dulapurile de haine din fiecare buzunar tasneste cate o foaie de hartie cate un poem pluteste uitat pe fata tavanului prin bucatarii pe coridor se aud pasi vin cei mai matinali locuitori sa-si citeasca poemele fiecare poem vorbeste intr-un chip tacut si discret despre viata plina de farmec a tractoristului gasit mort luna trecuta in lanul de grau scrasnind intre dintii celor veniti sa constate moartea tractoristului singuratic sa-i scuture mantaua si din uriasele ei buzunare sa le cada la picioare cateva tigari ude si chiar principalele lucrari ale vestitilor compilatori Calpurnius si Macabeus fiecare poem vorbeste intr-un chip tacut si discret despre viata nelinistita a castanilor si despre orasul ud care se scufunda in propriile sale temelii despre temeliile negre care se subtiaza continuu sub apasarea zilei si dispar la randul lor sub axele de simetrie ale zilei despre groaza trecatorului care Ic citeste toate acestea in ochii altui trecator si atunci isi schimba intre ei poemele ca pe niste haine sperand fiecare intr-o viata mai buna X In galop - bestie ascunsa - protocolara acestea erau cuvintele din care in ziua de 13 decembrie trebuia sa incropesc un poem. dar cum, cum sa incropesc un poem din mizeria sufleteasca a vatmanului din secolul ingenuncheat in fata fantanii secate cu toate lesurile cailor sai risipite pe fata campiei, eu trec cu cizmele grele peste trupurile in descompunere fiecare pas inseamna un numar, un cal mort, pentru fiecare fir de iarba moare un animal insetat greata patrunde in fantana ca un cub auriu si fetele sale se rastoarna in linistea fruntii noastre, poetule, ademenitorule, bestie trista, cuvintele tale nu-mi spun nimic nu pot sa-mi scriu poemul cu aceste cuvinte vrei altele, na altele, da-mi altele, cuvintele rotitoare ca mustele pe gatlejul cuvantului, da-mi singuratatea caiului mort si moartea din adancul cubului Macabeus, compilatorul, se intorcea vesel pe strada ne-am repezit Ia el si i-am aruncat in apa teancul de carti XI Din poemul meu citit pana la capat nu ramane decat o axa de simetrie care porneste chiar din aceasta incapere strabate parcul, bulevardul Stirbei-voda, autoservirea Athenee Palace, seminarul teologic baptist si se sfarseste la Gara de Nord, chiar pe gura obosita a orasului eu insumi asi fi putut sa fiu rege dar n-am ramas decalt bufonul orasului pe mine ma veti judeca asadar regele nu e vinovat cu nimic judecati-ma de-a dreptul prin teava pustii iar femeia uriasa a orasului ma va iubi legata de firul auriu al victoriei si un sobolan alb va tasni de sub patul nostru - iluminarea si goana si foamea si rasul ne vor ajunge cu ziua infipta in sira spinarii ca un cutit si cu ziarul de maine golit de intuneric si rasucit si bagat in cizmele noastre pentru a ne tine de cald o, cereasca amintire, desantato, in paine rodeste zilnic un blestem si din marul taiat in jumatate iese un vierme care vrea sa ma cunoasca |
|||
Pune poezia Descrierea poemului pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |