Iar cand, sfioasa umbra, prin ceata rece-a serii
Purtandu-ti trista taina, de ganduri chinuit,
Tarziu te vei intoarce infrant si istovit,
Spre casa parasita in vaile uitarii,
Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasa-a-nstrainarii
Si-a ei mireasma-amara cu patima-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ti-a rasarit,
Nu te lasa ca prada sa cazi induiosarii
Zadarnice. Respinge desarta-i mangaiere
Si oricat de adanca ar fi a ta durere,
Trufia nu ti-o pierde, ramai nepasator,
Nu te opri, nu plange, si daca-ti stau morminte
In drum, treci peste ele, innabuse-al tau dor,
Si-n neagra noapte pleaca, cu fruntea sus-nainte.
|