Lauda cuceritorului

Beat de macel. Asurzitoare surle
Cu spijele se intreceau turbate,
Si-ades faceai ingrozitor sa urle
De buciumari padurile carpate,
Vanand calare zimbrul si vierul
Si sagetand jivine-inspaimantate.
In sumbri nori ce trec incomand cerul
In zori, goniti de aspra vijelie,
Le mai zaresc cum fug mugind de fierul
Ucigator. Zburau cu veselie
Deasupra-ti corbii, si de-atata sange
Rasar si astazi rosii flori din glie.
Dar, indelung nu ti-a fost dat a-nfrange
Pe-aceea ce pandise ranjitoare,
La sanu-i rece sa te poata strange,
Si ai pierit, tradat intr-o stramtoare.
Amar te-a plans, pletoasa semintie
Ea, ce pe-o culme-intr-un apus de soare,
Urland, te-a ars cu-ntreaga-ti avutie,
Cu-ai tai sirepi, cu roabele iubite,
Ce desfatau posaca ta betie.
* * *
Sunt seri, spre toamna,-adanci si stralucite
Ce, luminandu-mi negura-amintirii,
Trezesc in mine suflete-adormite

De mult, incat cad prada amagirii
Cand cerul parguit la zari cuprinde
Purpura toata, si toti trandafirii,
Si-n sange scalda para ce-l aprinde
De vii vapai — privind atunci amurgul,
Un dor pagan salbatic ma incinde, —
Si vad, stapane, cum iti arde rugul.