Trecand ca o naluca, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins si bezna padurilor l-inghite;
Nu simte cum in valuri, din ranile cumplite,
Ii curge mandrul sange pe platosa siroi.
Dar gandu-i vajnic zboara salbatic inapoi,
Si cand isi aminteste cum, de pagani rapite,
Plapandele domnite in lanturi zac robite,
Si cum taiati pierira coconii amandoi,
Pe-un mal de rapa calul si-opreste deodata,
Priveste plin de turba spre zarea-nflacarata,
Si alba barba-si smulge si blestema hain,
Si-amenintand vazduhul, cu pala-n mana dreapta,
Se-ntoarce Voievodul manat de-un aprig chin
In valea unde lupta si moartea il asteapta.
|