Copiii nostrii sunt dar sfant,
Lasati de Bunul Dumnezeu
Oamenilor de pe pamant,
Sa ii ferim de tot cei greu.
Cand tii in brate un prunc micut,
Si vezi cum vrea sa iti zambeasca,
Si apoi adoarme in patut
Minunea cea Dumnezeiasca.
Cand face primii pasi in viata
Si mama, tata, el rosteste,
Atunci toate iti rad in fata,
Si simti ca Domnul te iubeste.
Si mai tarziu, cand iti incepe
Prin casa singur a umbla,
Cand inca nu se prea pricepe,
Si tu sari iute a-l ajuta.
Cand mai tranteste una alta
Si incepe a face prostii,
Sa-ti fie drag a-l indruma
Sa invete usor rostul vietii.
La gradinita sa invete
A se juca, si poezii,
Si cand incepe a recita,
Lui Dumnezeu vei multumi.
La scoala el cand va merge
Si de aici tot mai departe,
Drumul in viata-l va alege
Cu intelepciune si dreptate.
Si ii va Domnul in viata,
Un partener bun, iubitor,
Problemelor sa faca fata,
Si pe Iisus ocrotitor.
Sa se iubeasca amandoi
Si apoi sa aiba si copii,
Si-n pragul dulcei batraneti,
Voi, din parinti, bunici veti fi.
Copiii sunt dar de la Dumnezeu,
La fel ne sunt, dar, si nepotii,
Sa-i ajutam pe toti, mereu,
Chiar si in pragul batranetii.
Asa ca, oameni buni, lasati
In viata voastra ca sa vina,
Pruncii cei binecuvantati,
Nu inchideti voi a lor lumina.
Nu hotarati voi cati sa aveti,
Unu sau doi sau chiar deloc,
Ca mari pacate va aduceti
Si-n Rai voi nu veti avea loc.
|