Langa o stanca neagra, pe un munte, sus,
Asteptand sfarsitul, ce-n zari se iveste,
Sta langa chilie, rugandu-se incet la Iisus,
Ast' batranel pustnic ce la cer priveste;
Tot rugand in taina, pentru acest popor,
In inima are tristete, ca au uitat cararea lor.
Roman este poporul, pentru care el cere
O minune mare, de a regasi calea cea uitata.
Mainile-i sunt sange, sufletul durere,
Atuncea cand Domnul, ca-n vis ii arata
Norul ce apare si de la vest vine,
Inecand poporul in lacrimi si suspine.
Asta-l intristeaza, la oameni el tine.
Lumea el ca o vede, chefuind cu Fiara,
Iar ea le da bani si pe ascuns le fura tara,
Batranul pamant este vandut foarte usor,
Ei isi dau tara ametiti, banul fiind placerea lor.
Rade in barba acum strainul care e la hotare,
Asta ca astepta demult, poporul roman sa il doboare.
Si, ca din vis ca se trezeste, pustnicul credincios,
Treapta chiliei o paseste, tinand in maini o cruce,
Raspunsul, iata, l-a primit si, trist lasa privirea-n jos.
Acuma totul este scris, dar poate fi gram de speranta
In cei ce rugaciuni la Domnul, in miez de noapte ca inalta.
Nu stim sfarsitul care-o fi, ziua de maine ce aduce,
Insa uniti daca vom fi, cu Dumnezeu, toate le-om duce!
|