Cand anemonele de mare Pe luntrea noastra, o epava, Adanc, sub undele amare, Vor tese lumea lor suava.
Nestiutoare de povestea Acestui naufragiu mare Si de furtunile acestea La urma urmei trecatoare.
Cand, din adancuri, greu navodul, Odata-n preajma inserarii, Va scoate la lumina rodul Minunii coapte-n sanul marii,
Si va privi uimit pescarul De-atatea frumuseti bizare, De viata ce-a-mbracat cu harul Ei scandura din fund de mare,
Cand in acvariu spectatorii Se vor lasa tarati de vraja Visand patanii iluzorii, Departe, pe-o-ncercata plaja,
Iubito, noi vom fi temeiul Acestor noi minuni de jocuri, Cu sufletul zidit in steiul Din vatra vesnicelor focuri.
Iar candizii polipi, in spatiu Simbolizand miscari ciudate, Vor cere pururi, cu nesatiu, imbratisarile nedate.
|