A frumsetii tale forme ca un sculptor cand le pipai Toata viata mea trecuta, toata fiinta mea o clipa-i, Am uitat de toate, toate, si nimic nu-mi vine-n minte; Decat sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte; Gura ta ca focul arde, arde rosia ta fata, Rasuflarea ta e-n stare chiar la morti sa dea viata, Mana ta, dulcea ta mana, ce o simti atat de mult, Inima-ti, a carei tremur, a carei batai ascult; Tu intreaga, cand, rapita de al tau adanc amor, Te-alipesti de pieptu-mi, scumpa, ca copii de mama lor, Cu-acea mandra, agatata si salbateca stransoare Cand ca iedera tu tremuri ce stejaru-l inconjoara Tu nu vezi? Nu-ti aflu nume, un cuvant in lumea-ntreaga Sa-ti pot spune inc-o data, suflet! cat imi esti de draga,
Cat de draga-mi esti Nu intreba ce imi mai bate O! viata mea trecuta parc-a fost o ciuntitura! Si ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ti gura, Cand te mladii, cand te bucuri si cand razi ca visul clar Urmaresc orice miscare cu un ochi adanc, avar, Gandul meu sa se-ncreteasca pe-ncretirea hainei tale, Sa ramaie-n a mea minte-adanc sapate, ca-n tipar Si sa imple cu icoane cartea vietii-mi de amar. Mult am mai gandit odata si nimic nu mai gandesc, Nu gandesc decat la tine, decat ca eu te iubesc Si nici asta chiar, nici asta nu pot zice ca e gand, Este insasi a mea viata azvarlita pe pamant. Caci iubirea mea si viata-mi nu sunt lucruri osebite, Ci ca sangele cu pieptul astfel ele-s infratite: Fara sange nu-i viata, far- de-amorul tau nu-s eu Si o clipa fara tine chiar de mine imi e greu, Nu ma vreau pe mine insumi, nu vreau lume toate-s
pleava, De nu esti, lumina lunei s-a-nnegrit si e bolnava, Esti al vieti-mi, al vederii, al auzului meu nerv, Si venin e a ta lipsa, sa m-omor de ea ma serv;
De-mi urasc suflarea-n mine, de doresc ca tot sa piara,
De doresc sa mor un secol atunci fug de tine-o oara.
Ah! ce e in tine, care-i taina mandri-ti tinereti,
Cum de ai in al tau suflet ca o suta de vieti,
Cum de tu sa fii aceea ce-al meu cap in mana-l porti?
De-as muri inviu sub ochii-ti dintr-o suta de morti,
Sarutarea gurii tale e ca fagurul de miere,
Cu cat gura mea se-nfrupta cu atat mai mult o cere,
Traiesc lenes ca o planta si acum mintea mea parca
De veninoasa betie a gandirii se intarca.
|