Ah, mierea buzei tale am gustat-o,
A buzei tale coapte, amorul meu;
Zapada sanului eu am furat-o,
De ea mi-am racorit suflarea eu;
Ah, unde esti, demonico, curato,
Ah, unde esti sa mor la sanul tau!
Ce sunt eu azi? — o frunza, o nimica.
Si-mi pare ca am fost un imparat;
Simtirea care sufletu-mi despica
E ca si cand o lume mi-a furat;
Ah, mierea buzei tale, pasarica,
Am nebunit de cand o am gustat!
Ah, cum nu esti, sa-ti mistuiesc viata,
Sa-ti beau tot sufletul din gura ta,
Sa-ti sorb lumina pan’ ce-or fi de gheata
Frumosii-ti ochi — sa-ti devastez asa
Tot ce tu ai frumos o, ma invata
Sa te ucid cu respirarea mea!
Sa murim amandoi La ce traiesc eu,
La ce traiesti tu pe a lumii spume?
Sarmane inimi inchegate-n vreme,
Sarmane patimi aruncate-n lume;
Ah, sa murim, nu plange, nu te teme,
Ca undeva s-afla al nostru nume!
Incet, incet sa ne culcam in racla,
Incet de pe pamant ne-om furisa.
O, stinge a privirei tale facla,
Inchide ochii tai asa, asa;
Ce bine e sa dormi adanc in racla,
Sa dormi adanc, sa nu mai stii ceva.
Iubito, vremea-n loc sa steie,
Sa stinga universu-ntreg in noi:
O raza inca, inca o scanteie,
S-apoi dispare tot s-apoi, s-apoi
Simt inca gandul tau iubit, femeie,
S-apoi nu vom mai fi nimic noi doi.
|