Ai nostri tineri la Paris invata
La gat cravatei cum se leaga nodul,
S-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor istet de oaie creata.
La ei isi casca ochii sai nerodul,
Ca-i vede-n birje rasucind mustata,
Ducand in dinti tigara lungareata
Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se stramba:
Stalpi de bordel, de crasme, cafenele
Si viata lor nu si-o muncesc — si-o plimba
S-aceste marfuri fade, usurele,
Ce au uitat pan’ si a noastra limba,
Pretind a fi pe cerul tarii: stele.
|