Atat de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cireș,
Și ca un inger dintre oameni
In calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Și de la creștet pan-in poale
Plutești ca visul de ușor.
Din increțirea lungii rochii
Rasai ca marmura in loc -
S-atarna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasa blanda din povești,
Nu mai zambi! A ta zambire
Mi-arata cat de dulce ești,
Cat poți cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrațișari de brațe reci.
Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș-am ințeles prea bine
Sa nu ma țin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Ca te-am zarit e a mea vina
Și vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Pași-va visul de lumina
Tinzandu-mi dreapta in deșert.
Ș-i sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtand coroana -
Unde te duci? Cand o sa vii?
|