Frunza verde fag, Dorule sarac, Lautar pribeag Vin', de-mi zi cu drag. Vin', de-mi zi sa-nsir Tot din fir in fir, Basmul lui Arghir, Cel cu par de fir, Singur sa ma mir.
Fost-a cand o fost, Ca de n-ar fi fost Nu-i s-ar sti de rost. Fost-a imparat Mandru luminat
Ce avea cetate De-nalte palate, Cu rumuri de fier Ce lovea in cer Si-n mijloc statea
Si mi se-nalta Mandra manastire Loc de pomenire, Manastire-nalta Cum n-a mai fost alta.
Si asupra ei
Mari, ca-mi vedeai Ca in loc de cruce Soarele straluce.
S -avea-mparateasa Tanara, frumoasa Ca floarea de nalba Ca lacrima alba,
Pe fruntea senina C-o stea de lumina.
Si-avea trei feciori Ca si trei bujori Vara-nfloritori. Frunzulita tei Da din ei tustrei,
Cine-mi era cine Cu ochi de lumine, Cu statura-nalta Ca dalia-nvoalta, Gingas de mijloc
Si cu viers de foc?
imi era Arghir Cel de trandafir Cu parul de fir Si-mparatu-avea
Langa curtea sa: O mandra gradina, De miroase plina Si roiuri de-albine, Prin florile dalbe
De naramze albe Gradina de flori De pomi roditori Si de sarbatori.
Dar de te duceai De nu te pierdeai Prin umbre racori Prin carari de flori, Iata, mari, iata Ca-mi dadeai deodata
D-un pom de gradina Cu flori de lumina Ce-nflorea in zori Pe la cantatori Iar la zi n-amiaza
Scutura de raze
Inflorita-i leasa, Iar la miez de noapte Rodea mere coapte, Mere de-aur mari Cu samburii tari De margaritari
|