Pe genunchii-mi te-am purtat. Ti-am privit in fata, Ochii-mi ochii-ti a catat, Gura-mi, buza-ti creata Si m-am pus pe sarutat. Cine ma invata?
Ca o mama bland si lin Ce-un copil rasfata, Mangaiat-ai fruntea mea Si m-ai strans in brata. Ah, cat te iubesc de mult! Cine ma invata?
Eu ma duc, te parasesc Nu ma privi suier, La spectacol ma pornesc, Stai sa-mi vad de guler, in teatru romanesc Azi e Elisa Miiler.
Un copil netrebnic sunt Spune-mi-o apasata. Mi-ai legat acest cuvant De viata-mi toata, Mi l-ai dat rosind, plangand Cand ai fost ciudata.
Ah, surade-mi inc-un pic Si nu-mi fi ursuza. Caci cu degetul cel mic
Te ating pe buza. Si sopteste-mi un nimic Nimeni sa n-auza.
Astazi e dumineca. Pac! si una buna. Eu te las si bine ca Mi te las nebuna Trage-te de maneca Ce stii de-i minciuna.
Nici nu stii, o, turturea, Ce-mi auz de-a bine. Tu gandesti cine stii ce Si te uiti la mine. Ah, iubita mititea, Cum te-ador pe tine!
Un nimic, un cuvintel, Spus dupa perdeaua, E o piatra de inel, E a noptii neaua, Arde-atat, incat cu el As aprinde-o steaua.
S-apoi taci ca nu cumva Sa auda-o floare C-ai soptit asa ceva: Din ascunzatoare S-ar rosi mai, mai asa Cum o oarecare.
Cum te uiti asa, nauc, Si-n gandiri te-nsinguri, Esti tu ziua langa nuc, Esti tu noaptea-n cranguri, Sa te iau si sa te duc, Sa fim numai singuri.
S-atunci n-om vorbi defel: Vorba este pleava. Cand se iubesc doi astfel Inima bolnava Atunci tac, tac cumintel, Noaptea in dumbrava.
|