Horatiu, Ode, III.
O, Mercur, a carui poveti deprins-au
Amphion, urnind dupa cantecu-i pietre,
Si tu lira, care-n cald avant din sapte
Coarde suna-vei,
Templelor, ospetelor mari amica —
Nu c-altadata, fara de grai — o, spune-mi
Cantul, carui ne’nduplecata Lyde-i
Plece urechea.
Ea ca manza tretina-n camp se joaca,
S-o atingi chiar ne’ngaduind. Nu stie
Rostul nuntii; cruda ramane pentru-a
Sotului patemi.
Tigri dupa tine se iau si codri,
Raul care fuge spumand opri-l-ai,
Alintandu-l, fere-ndarat portarul
Orcului groaznic,
Cerber ce cu sute de serpi in crestet
Ca s-al furiilor, exaleaza ciuma
Pe cand spume fac si venin tustrele
Limbile gurii.
Chiar Ixion, Tytios chiar in sila
Au zambit, desarta ramas-au urna,
A lui Danau fiici auzind cantarea-ti
Fermecatoare.
Lyde-asculta crimele-acelor fiice,
Caci pedeapsa lor e sa umple vasul,
Ce de-a pururi fara de fund se scurge
Soarta-ndelunga
Urmareste crimele mari in iad chiar;
Caci pacat mai nelegiuit putea-s-ar
Decat moarte sotilor lor cu aspru
Fier sa le deie?
Una numai, demna de-a nuntii facla,
Vicleni frumos pe cumplitu-i tata,
Stralucind vestita de-atunci prin secoli,
Nobila fiica!
— Scoli — ea zise, tanarul sot trezindu-si —
Scoli sa nu-ti dea somnul de veci de unde
N-astepti. Fugi de socru-tau, de surori ce
Fara de lege,
Ca leoaice care surprind juncanii,
Mirii lor ucid numai eu mai blanda
Nici in tine dau, nici voi a te tine-n
Negrele ziduri
M-o-ncarca parintele meu cu lanturi
Pentru ca-ndurare avui de un biet om
Sau pe un vas trimite-ma-va departe-n
Campii numidici.
Fugi oriunde ochii te duc ori vantul
Pana-i noapte, pana vegheaza Venus,
Mergi cu bine. Tine-ma minte sapa-un
Vers pe mormantu-mi.
|