(varianta)
Ce s-alegea de doi nebuni, iubito,
De ne-ntalneam de mult si nu pierdeam
O tinerete, care-am risipit-o?
De dragul tau de mult innebuneam,
Sau ca muream de-atata fericire,
Dar numai sara vietii n-ajungeam.
Era de zgomot plina, de-nflorire,
Iar ochii tai cei tineri de copil
M-ar fi tinut de-a pururea-n uimire.
Iar graiul tau cand bland si cand ostil
Facea singuratatea-mi zgomotoasa,
Cum e cu zgomot luna lui April.
Si in necazul tau si mai frumoasa
Te cuprindeam, sa nu te mai retragi,
Sa-mi plangi la piept la dragoste geloasa.
Si ne-am fi fost atat, atat de dragi
Ca o craiasa mi-ai fi fost cu toane,
Eu lacom de-al tau farmec ca un pagi.
Dar azi, loviti de ale sortii goane,
Viata-mi pare-un istovit izvor
Si plina de-ale toamnei reci icoane.
A noastre visuri cad pe rand si mor
Precum in vant rotiri de frunze-uscate
Statornic nu-i decat al nostru-amor
Renunt silit la el, caci nu se poate,
Si lungi iluzii, ca un intelept,
Naintea mea le vad cazand pe toate.
Nu cer nimic, nimic nu mai astept,
Si nici intreb la ce o mai simtesc
Sarmana inima batand in piept.
La ce? Ca viata mea s-o risipesc
Intr-o-ndelunga, trista vaduvire,
Lipsita de-al tau chip dumnezeiesc:
Sa-l cat in veci, sa nu fii nicaire.
|