Cu panzele-atarnate
In liniste de vant,
Corabia strabate
Departe de pamant.
Iar stolul randurelelor
Trece-ntre cer si mare
O, stelelor, stelelor,
Nemuritoare,
De ce si voi nu va luati
Pe-ale lor urme oare?
De ce ma intristeaza
Ca valurile mor,
Cand altele urmeaza
Rotind in urma lor?
De ce caderea florilor
S-a frunzelor ne doare
O, norilor, norilor,
Sti-veti voi, oare,
De ce raman atatea-n veci
Si numai omul moare?
In cer intotdeuna
Urmam al nostru mers,
Ca soarele si luna
Rotind in univers.
Un crez adanc patrunde-va
De-a pururi omenirea
Ca undeva, undeva
E fericirea;
Si toti alearga dupa ea:
N-o afla nicairea.
|