C-o bucurie trista te tin acum in brate.
Privire in privire si san la san traim,
Si gura ta-mi surade, si ochii tai ma-nvata
Cand tinem fericirea pe san cum s-o iubim.
Dar de-oi muri vreodata, copila ganditoare,
Crezi c-o sa-ncet din stele mai mult a te iubi
Si-o sa petrec in pace prin lumile de soare,
In care-oi dainui?
Nu, nu, copila scumpa! De-i auzi in noapte,
Cand vei veghea in ruga la candela de-argint,
De-i auzi cum trista aripa unei soapte
Te-atinge aiurind,
De-i auzi vreo arpa sfarmata, plangatoare,
Vuind ca jalea neagra ce geme prin ruini,
Sa stii ca prin a noptii de intuneric mare,
La tine, inger, vin!
Si sa-mi deschizi fereastra, sa trec o boare santa
Prin oalele uitate de vestejite flori,
Sa mangai cu suflarea-mi a ta fata palinda,
Ochii tai ganditori.
Dar de-i muri tu, inger de palida lumina,
O, ce m-as face-atuncea, marite Dumnezeu?
O sa te plang cu vantul ce fluiera-n ruina
In rece zborul sau?
Inger venit din ceriuri, oi plange al tau nume,
L-oi samana-n flori palizi si-n stelele de foc,
Canta-te-as ca si raul cel scuturat de spume
In nopti ce stau pe loc.
Si as primbla durerea-mi pe mari necunoscute,
Prin stanci ce stau in aer, prin munti cu cap de fier,
Prin selbele batrane si prin pustii tacute —
Prin nourii din cer.
Pan’ ce batran si palid, cu cap plesuv ca stanca,
As rumpe de pe lira-mi coarde ce nu mai sun’
Si as culca in piatra inima mea adanca,
Cu dorul ei nebun.
|