Spune-ne, muza divina, de mult iscusitul barbat, ce
Lung rataci dupa ce-au daramat Troada cea sfanta.
Multe cetati de oameni vazu si datini deprinse,
Multe-n inima lui suparari pe mare avut-au,
Chibzuind pentru sufletul lui, alor sai inturnare.
Dar pe tovarasi el nu mantui cu toat-a lui grija.
Singuri ei gatira pieirea prin faradelege,
Caci, nebuni, ei boii-au taiet luminosului fiu al
Lui Hyperion, incat le lua a-ntoarcerii ziua
De-aste vorbeste-ne asemeni putin a Cronidului fiica.
Toti ceilalti precat de pieire-au scapat, pre acasa
Ei erau, mantuiti de razboaie si de apele marii.
Numai pre el, doritul de patrie si de sotie
Nimfa mareata-l oprea, minunata zana Calipso-n
Pestera cea boltita, ravnind de barbat ca sa-l aiba.
in rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi,
De cand zeii-ntoarcerea-n tara ii randuise
in Itaca si tot de nevoie el mantuit nu-i
La iubitii lui. Toti zeii-l plang. Poseidaon
Singur tine manie intr-una el lui Odisseus,
Celui de-o sama cu zeii, nainte de-a ajunge in tara-i.
|