| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Buzele mamei de Grigore Vieru Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Dumnezeu si om
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
|
|
|||
|
Cartii vechi, roase de molii, cu peretii afumati, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere batrane, Strambe ca gandirea oarba unor secole straine, Triste ca aerul bolnav de sub murii afundati. Dar pe pagina din urma, in trasuri greoaie, seci, Te-am vazut nascut in paie, fata mica si urata, Tu, Christoase,-o ieroglifa stai cu fruntea amarata, Tu, Mario, stai tacuta, teapana, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, cand gravura grosolana Ajuta numai al mintii zbor de foc cutezator Pe cand mana-nca copila pe-ochiul sant si arzator Nu putea sa-l inteleaga, sa-l imite in icoana. Insa sufletul cel vergin te gandea in nopti senine, Te vedea razand prin lacrimi, cu zambirea ta de inger. Langa tine-ngenuncheata, muma ta stetea-n uimire, Ridicand frumoasa, santa, catre cer a sale maine. In padurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fara fine, Regii duc in pace-eterna a popoarelor destine, Inchinand intelepciunei viata lor cea trecatoare. Dar un mag batran ca lumea ii aduna si le spune C-un nou gand se naste-n oameni, mai puternic si mai mare Decat toate pan-acuma. Si o stea stralucitoare Arde-n cer aratand calea la a evului minune. Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate? Fi-va visul omenirii gramadit intr-o fiinta? Fi-va bratul care sterge-a omenimii neputinta Ori izvorul cel de taina a luminii-adevarate? Va putea sa risipeasca cea neliniste eterna, Cea durere ce-i nascuta din puterea marginita Si dorinta far’ de margini? Lasati vorba-va pripita, Mergeti regi spre inchinare la nascutul in taverna. In taverna?-n umilinta s-a nascut dar adevarul? Si in fase d-injosire e-nfasat eternul rege? Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege Rasari o stea de pace, luminand lumea si cerul Sarcini de-aur si de smirna ei incarca pe camile Si pornesc in caravana dupa steaua plutitoare, Ce in aerul cel umed pare-o aschie din soare, Lunecand pe bolta-albastra la culcusu-eternei mile. S-atunci inima crestina ea vedea pustia-ntinsa Si pin ea plutind ca umbre imparati din rasarit, Umbre regii si tacute ce-urmau astrul fericit Stralucea pustia alba de a lunei raze ninsa, Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de maslin Povestind povesti batrane, au vazut pastorii steaua Cu zambirea ei ferice si cu razele de neaua S-au urmat sfintita-i cale catre staulul divin. . . . . . . . . . . . . . . . Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul sau, Dara inima-i desarta mana-i fina n-o urmeaza De a veacului suflare a lui inima e treaza Si in ochiul lui cuminte tu esti om — nu Dumnezeu. Azi gandirea se aprinde ca si focul cel de paie — Ieri ai fost credinta simpla — insa sincera, adanca, Imparat fusi Omenirii, crezu-n tine era stanca Azi pe panza te arunca, ori in marmura te taie. |
|||
Pune poezia Dumnezeu si om pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |