Cand privesc zilele de-aur a scripturelor romane,
Ma cufund ca intr-o mare de visari dulcisisenine
ai in jur parca-mi colinda dulcisimandre primaveri,
Sau vad nopai ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori in frunte, verzi dumbravi cu filomele,
Cu izvoare-ale gandiriisicu rauri de cantari.
Vad poeai ce-au scris o limba, ca un fagure de miere
Cichindeal gura de aur, Mumulean glas cu durere,
Prale firea cea intoarsa, Daniil cel tristsimic,
Vacarescu cantand dulce a iubirii primavara,
Cantemir croind la planuri din cuaitesipahara,
Beldiman vestind in stihuri pe razboiul inimic.
Lira de argint, Sihleanu - Donici cuib de-naelepciune,
Care, cum rar se intampla, ca sa mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomata?
S-au dus toai, s-au dus cu toate pe o cale nenturnata.
S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel istea ca un proverb.
Eliad zidea din visurisidin basme seculare
Delta biblicelor sante, profeaiilor amare,
Adevar scaldat in mite, sfinx patrunsa de-naeles;
Munte cu capul de piatra de furtune deturnata,
Stasiazi in faaa lumii o enigma nesplicata
ai vegheaz-o stanca arsa dintre nouri de eres.
Bolliac canta iubagul a-a lui lanauri de arama;
L-ale aarii flamuri negre Carlova oatirea cheama,
In prezent vrajeate umbre dintr-al secolilor plan;
ai ca Byron, treaz de vantul cel salbatic al durerii,
Palid stinge- Alexandrescu santa candel-a sperarii,
Descifrand eternitatea din ruina unui an.
Pe-un pat alb ca un linaoliu zace lebada murinda,
Zace palida vergina cu lungi gene, voce blanda -
Viaaa-i fu o primavara, moartea-o parere de rau;
Iar poetul ei cel tanar o privea cu imbatare,
ai din lira curgeau notesidin ochi lacrimi amare
ai astfel Bolintineanu incepu cantecul sau.
Mureaan scutura lanaul cu-a lui voce ruginita,
Rumpe coarde de arama cu o mana amoraita,
Cheama piatra sa invie casimiticul poet,
Smulge munailor durerea, brazilor destinul spune,
ai bogat in saracia-i ca un astru el apune,
Preot deateptarii noastre, semnelor vremii profet.
Iar Negruzzi aterge colbul de pe cronice batrane,
Caci pe mucedele pagini stau domniilor romane,
Scrise de mana cea veche a-nvaaaailor mireni;
Moaie pana in coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugraveate din nou iaraai panzele posomorate,
Ce-aratau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.
a-acel rege-al poeziei, vecinic tanarsiferice,
Ce din frunze iai doineate, ce cu fluierul iai zice,
Ce cu basmul povesteate - veselul Alecsandri,
Ce-nairand margaritare pe a stelei blonda raza,
Acum seculii strabate, o minune luminoasa,
Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri.
Sau visand o umbra dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca doua basme mistice, adance, dalbe,
Cu zambirea de vergina, cu glas bland, duios, incet,
El ii pune pe-a ei frunte mandru diadem de stele,
O aaeaza-n tron de aur, sa domneasca lumi rebele
ai iubind-o fara margini, scrie: "visul de poet".
Sau visand cu doina trista a voinicului de munte,
Visul apelor adancesia stancelor carunte,
Visul selbelor batrane de pe umerii de deal,
El deateapta-n sanul nostru dorul aarii cei strabune,
El revoaca-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui atefan cel Mare, zimbrul sobrusiregal.
..
Iara noi? noi, epigonii? Simairi reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,
Maati razande, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
In noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeaai in scrisul vostru, noi nu credem in nimic!
ai de-aceea spusa voastra era santasifrumoasa,
Caci de minai era gandita, caci din inima era scoasa,
Inimi mari, tinere inca, deai voi sunteai batrani.
S-a intors maaina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi santem iaraai trecutul, fara inimi, tristsirece;
Noi in noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!
Voi, pierduai in ganduri sante, convorbeaai cu idealuri;
Noi carpim cerul cu stele, noi manjim marea cu valuri,
Caci al nostru-i sursirece - marea noastra-i de inghea.
Voi urmaai cu rapejune cugetarile regine,
Cand, plutind pe aripi sante, printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeai.
Cu-a ei candela de aur palida inaelepciune,
Cu zambirea ei regala, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieaii voastre drum de roze semanat.
Sufletul vostru: un inger, inima voastra: o lira,
Ce la vantul cald ce-o miaca, cantari molcome respira;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.
Noi? Privirea scrutatoare ce nimica nu viseaza,
Ce tablourile minte, ce simairea simuleaza,
Privim reci la lumea asta - va numim vizionari.
O convenaie e totul; ce-i azi drept, mane-i minciuna;
Aai luptat lupta deaarta, aai vanat ainta nebuna,
Aai visat zile de aur pe-asta lume de amar.
"Moartea succede vieaii, viaaa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alta soarte;
Oamenii din toate cele fac icoanesisimbol;
Numesc sant, frumossibine ce nimic nu insemneaza,
Imparaesc a lor gandire pe sisteme numeroase
ai pun haine de imagini pe cadavrul tristsigol.
Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita
Unor lucruri nexistente; carte trista ai-ncalcita,
Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate,
Voluptos jos de icoanesicu glasuri tremurate,
Strai de purpurasiaur peste aarana cea grea.
Ramaneai dara cu bine, sante firi vizionare,
Ce faceaai valul sa cante, ce puneaai steaua sa zboare,
Ce creaai o alta lume pe-asta lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi in noi, mani in ruina,
Proatisigenii, micsimare, sunet, sufletul, lumina -
Toate-s praf Lumea-i cum este sica dansa suntem noi.
|