| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Orion de Emil Hurezeanu La 23 de ani am buzele batute de sarut cum Fierbinti si totusi umede ca tigarile Fumate pina la capat. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Finul lui dumnezeu
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
|
|
|||
| Poveste, poveste, - da eu nu-s de pe cand povestile, eu sunt de mai incoace, da m-am dus intr-o zi la soacra-mea s-am gasit un sac de povesti, si venind acasa l-am scapat jos si s-o desfacut sacul si de-atunci s-o implut lumea de povesti, s-am invatat si eu una si ti-o spun d-tale. Era odat' un om s-avea doi feciori. Acu femeia era-ngreunata s-o facut un baiat, da el era sarac, n-avea cine i-l boteza. Iaca pe-acolo vine Dumnezeu si Sf. Petrea. Si Dumnezeu i l-o botezat, s-o ramas baietul nazdravan. Da la urma baietului a facut o fata s-asa era de frumoasa de la soare te puteai uita, da la dansa ba. Treaba ei era sa duca de mancat in tarina. Ducand ea de mancat in tarina, a zarit-o un smau si s-o pus pe-atata s-o ieie. Da finul lui Dumnezeu era nazdravan s-o zis asa fetei: ca el a face o braza de plug pan' la demancat si ca totdeauna pe brazda sa mearga la fratii ei. Da finul lui Dumnezeu era nazdravan, nu era, da smaul strasnic. El a si stiut ce-o urzit frate-sau s-o tras brazda cu plugul pana la casa lui. Fata s-a dus cu demancat drept la curtea smaului. Asteapta ei sa vie - nu-i! - Eh! mama, ma duc sa-mi caut sora, ca mi-a luat-o zmaul, a zis finul lui Dumnezeu. S-o facut el o boamba de fier la tigani in loc de calauzi si o zvarlea si el mergea dupa dansa. A ajuns pana la o fantana si la un copac. Acolo puindu-se el sa se odihneasca, aude zicand asa: "Doamne, Doamne, de-ar veni mama c-acusi ne mananca balaurul." - Oare cine sa s-auda? Se uita-n varful copacului, vede doi pui de pajara. - Copiilor, da unde-i balaurul cel care va mananca? - E-aici in fantana. - Mult v-o mancat pan-acum? - Ia vo douazecisipatru. - Ia las' ca va scap eu. Se suie-n varful copacului langa pui. Da balaurul intinde-un cap sa ieie un pui. Da el avea palos si-i taie capul, intinde si celalalt si-i taie s-acela. Acu puii nu stiau ce sa-i faca de bucurie si zic asa: - Cati frati am fost noi, pe toti ne-a mancat, numai noi doi am ramas - dac-a veni mama, mare, de bucurie are sa te manance, vari-te sub aripa mea. S-o varat sub aripa lui si nu s-a vazut. S-aude un vuiet mare, vine pajara. Pajara era mama vantului. - Dragii mamei, nu v-a mancat? - Finul lui Dumnezeu ne-a scapat. - Unde-i sa-l mananc de bucurie? - Ma rog, mama, daca l-ai manca, sa-l faci inapoi. - Da unde-i? - ii la rasarit. Da ea a-nceput a vajai tare la rasarit. Da puii zic catre finul lui Dumnezeu: - Mamei are sa-i treac-un foc de-a te manca, pan' ce-a ajunge la rasarit Vine. - Nu-i dragul mamei. - Iacata-l, mama. Da ea-l ia si-l inghite si cand l-o facut inapoi, asa s-o facut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el. - Ce sa-ti fac pentru bine ce mi-ai facut, ca mi-ai scapat copiii, a zis pajara. - Sa-mi spui unde-i smaul cu sora-mea. - Nici n-am vazut, nici n-am auzit. - Altmintrilea nu-mi multamesti. - Sa suier, sa-mi vie feciorul, vantul de la rasarit. S-o suierat ea o data s-o venit un om, era statul lui de-o palma si barba lui era de-un cot si calare pe-un iepure schiop. Si-i zice pajara: Statu-palma Barba-cot Calare pe-un iepure schiop unde-i smaul ce-a luat pe fata, pe sora lui finul lui Dumnezeu? - Nici n-am auzit, nici n-am vazut. Daca n-o fi stiind frate-meu, vantul de la miaza-zi! Cand o suflat o data, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari si n-avea ochi. Da cand sufla, peste tot locul s-auzea. - N-ai vazut, n-ai auzit de smaul care-a luat pe fata, pe sora lui finul lui Dumnezeu? - Nici n-am vazut, nici n-am auzit. - Ce-i de facut? zice pajara. - De n-o fi stiind fratii nostri cei de cruce! - Da unde-s? - Aciia-s departe. Trebuie sa ne ducem loc mult. Na-ti un firicel din parul meu, na-ti si din barba mea si te porneste, baiete, la drum. Si sa pui perii in trei si, cand la o vreme de nevoie, sa suieri intr-insii, iar noi t-om veni in ajutor; si fa de-a dreptul pe-aici s-ai sa dai de padure si tot te du-nainte. Se ia el si se porneste. Merge pana la padurea aceea cand in mijlocul padurii vede o fumarie strasnic de mare incat se-nnadusea, nu mai putea. S-apropie el acolo pin fum, binisor si gaseste pe mama smaului. isi parlea parul de pe picioare, ca ii era cald strasnic si nu mai putea. - Buna ziua, matusa. - Multamesc d-tale, voinice. Da zice, unde te duci, voinice? - Caut curtea smaului, matusa! -l, flacaule! Mult trebuie sa mergi pan' ce-i ajunge si nu mai ramai cu zile, de te-i apropia. - Ma rog, matusa, sa-mi spui unde-i drumul cela, ca nu mi-i frica ma duc. - Eu nu-l stiu, dragul matusii. El ducandu-se asa prin padure, aude-un glas de om zicand: valeu, valeu, tare mi-i foame. El s-apropie. Oare ce sa fie acolo? Vede un om sezand greceste jos. - De ce te vaiti, bade? - De pe noua lanuri de grau am strans si tot pane l-am facut si l-am mancat si tot mi-i foame. - Hai cu mine. -Hai. Mergand ei mai departe, a auzit un glas de om zicand asa: tare mi-e sete. - Buna vreme, omule! Pentru ce ti-i sete? Nu gasesti apa sa te saturi? - Cate iazuri au fost in padurea asta, toate le-am baut si tot mi-i sete. - Hai cu mine. -Hai. Mergand ei asa departe, au intrat in alta padure tustrei s-aud sub tufe un fosnet. Cine era? Vantul de amiaza, cel cu buzele mari. - Buna vreme, vantule, ce faci aici? - Ma stapanesc sa-mi tin suflarea si sa-mpusc un tantari. Da sa-l impusc sa nu-i sparg pielea. - Da unde-i tantariul ca eu nu-l vad? - Ia langa soare. - Lasa, hai cu mine. - Ba nu. Eu ma duc dupa tantari, duceti-va voi inainte. Merg ei mai departe s-ajung la palatul smaului. Smaul era la vanat si fata sedea-n cerdac. - Buna vremea, soro. - Mi-o spus smaul ca vii dupa mine. Da-ntoarce-te ca te prapadesti. - Nu mi-i frica. - El acus vine, ii la vanat. Vine smaul. - Bine-ai venit, finul lui Dumnezeu. - Bine te-am gasit, cane de smau. - Hai la lupta! -Hai. S-o luptat ei trei zile si trei nopti si nu-l putea (dovedi) si nu se da nici smaul, nici finul lui Dumnezeu. El a aprins perii cei doi s-o venit vantul de la rasarit si de la amiaza si cand s-o pus buzele in trei, drept in jumatate a despartit smaul, cand a suflat. O jumatate a murit ca era c-un cap, da o jumatate nu, ca era cu doua, ca era cu trei de toate. Si s-a rugat finul lui Dumnezeu strasnic la Statul-palma-barba-cot. - Nu-ti pot face nimica, ca el s-o dus la-mparatul tarii istia sa spuie ce i-ai facut. De-acu, daca-i putea, lupta-te cu-acela Cand a ajuns aproape de palatul imparatului celuia, nu era de chip sa treaca, asa era de strasnic, si mergand el pin prejur a ajuns la o balta. Pe balta ceea era trei baieti si se bateau de la o cusma, de la un bici si de la o sula. - Ce va bateti, mai baieti? - Acestea ne-o ramas de la tatal nostru si nu ne putem imparti. - Si la ce va trebuie voua aistea? - Cand pui cusma-n cap nu te vezi, cand dai cu biciul te sui la curtea imparatului, cand ii zice sula-sulicica, te suie in dealul de stecla. - Da-n dealul de stecla cine sede, ce cautati voi acolo? - In dealul de stecla tine-mparatul pe fata. - De ce-o tine acolo? - Ca sa n-o ieie smeii. - Pana cand? - Pana s-o gasi un voinic ca sa omoare smaul. Cel ce-o omori smaul ii da fata-mparatul. - Mai baieti, eu voi face buna dreptate, varati-va toti in iaz si eu v-oi zvarli cate una, cine-o prinde mai iute, aceluia sa fie. El, viclean, ia toate-n mana, vara pe baieti in apa si pe urma da din bici si suie pe dealul unde sedea imparatul, la curtea-mparateasca. La curtea-mparatului era o mandreati, ca nici nu se poate povesti. imparatul sedea afara, era batran si bea lulea. - Buna vreme,-mparate - Multamesc d-tale, voinice. Tare om trebuie sa fii d-ta, de vreme ce te-ai suit aici la mine. - Asa,-mparate, am venit sa omor smaul, sa-ti scap fata. - Smaul n-o venit aicia la mine. Da s-aude ca aici-n vale-ntr-un iaz iese noaptea si se cearca de-a sui sa ieie fata din dealul cel de stecla. - Ramai sanatos, imparate! - Mergi sanatos, voinice. - Ma duc dupa smau. Daca l-oi omori, imi dai fata. - Ti-oi da-o. Ajunge el la iazul cela unde-o gasit baietii. Pune cusma-n cap, se face nevazut si se pune sub o tufa de buruiene. Da el era frumos si puternic, dar era sarac. Pe iazul cela era o covata cu fata in jos. La miezul noptii, aude el un vuiet strasnic. Aceea era bolta draceasca. Venea dracii si da porunci noaptea. Vine dracul cel mare, se pune calare pe covata (Scaraotchi). S-o suierat strasnic, s-o venit draci schiopi, chiori s-o-nceput sa-ntrebe Scaraotchi ce trebi au facut ei. - Eu am intartat trei baieti, ca doar s-or ucide unul dintr-insii. Pacatul mare c-o venit finul lui Dumnezeu si li-o luat. -Da tu! - Eu am intartat pe vantul de la ameazi sa rupa-n jumatate pe smaul cu trei capete si doar doua capete au scazut, da jumatate-i mort. - N-ati facut nici o treaba, sa va-nvat eu ce sa faceti. Langa bolta asta mai la vale este o comoara de bani. Comoara unui mosneag si mosneagul are sa moara est noapte. Duceti-va si puneti mana pe banii ceia sa fie ai nostri. - Da daca ni i-a lua cineva cu putere dumnezeiasca? - Nime nu se poate apropia dac-om pune noi mana pe dansa. - Nime, nime-n toata lumea nu se poate? - Ba se poate da iaca ce. Dac-o veni finul lui Dumnezeu, pan' ce nu-ti pune voi mana pe bani, si s-a-ntampla s-aduca apa de ceea cu care l-o botezat si ne-a stropi, ne frige si el a lua banii. Cela a auzit. Se scoala dimineata si se porneste sa se duca acasa. Lui ii sbur-da dupa bani. Ajungand el acasa: - Mama, unde-i apa ceea cu ce m-o botezat pe mine? A gasit ma-sa-n biserica langa Sf. Pricestanie si ia el si se porneste iar inapoi. Ajungand acolo, dracii erau la bani toti. Se duce si s-apropie, ii stropeste. Dracii tipa si-i zic: - Ma rog finul lui Dumnezeu, ce vrei ti-om face numai nu ne arde. - Daca mi-i aduce smaul cel scapat eu v-oi da drumul. - Ma rog, iaca ma duc sa-l aduc. S-a luat un card de draci, strasnic de multi. - Da viu poate nu ti l-om putea aduce. - Mort nu vreau, viu sa mi-l aduceti. Si s-o apucat dracii s-o facut un fedeles de fier si s-o dus dupa smau sa-l puie-n el. Cand l-o adus, asa era fedelesul de greu, de numai dracii-l puteau ridica. - Pune-l aici! Da din bici si-l suie la-mparatul cu fedeles cu tot ii zice-mparatul: - Ce ai aici? - Aici-i toata puterea mea,-mparate! arata-mi fata ori o destup. imparatul deodata s-o ingrozit, da pe urma (el viclean) o aduce s-o vada el. Da-mparatul pe unde se suia pe dealul cel de stecla nu se stia, el avea o putere strasnica, nestiuta. Si-a adus-o, da el dupa ce-a adus-o dupa ce-a vazut-o, a-nebunit, asa i-a picat de draga. Da sa ierti d-ta, si el ei! - Voinice, te-i cununa cu fata mea, dar daca mi-i spune cum dai drumul puterii d-tale. Da el, de draga ce i-a picat fata, s-a pierdut mintea. - imparate, eu te-am amagit, da aici-i smaul! imparatul striga degraba: - Omoara-l, voinice, ca el acus sparge fedelesul, ca eu l-am prins odata si l-o spart. El de bucurie, ca sa-i deie fata, odata a-nceput sa ucida smaul. ii turna rasina aprinsa pe la cep si-o inceput asa de strasnic a tipa smaul de s-o cutremurat palatu-mparatului. Dupa ce-o murit smaul, a inceput a iesi un fum, asa de strasnic mirosea de greu, de cat voinicul a picat ca mort. Da-mparatul bucuria lui, o luat s-o pus pe voinic in fedeles si i-a dat drumul la vale. Si el o luat fata s-a suit-o-n dealul cel de stecla. Da bietul voinic, cand a picat el ca mort, i-o ramas sula-n cerdacul imparatului. Acu la ce vreme s-o fi trezit el in fedeles: -l, doamne! iclean am fost, da mai viclean imparatul! Ce sa fac eu? incepe el a se izbi, ca sa iasa de-acolo. Da cata putere avea el, nu putea sa sparga acela, Da el mai avea bucatica din barba lui Statu-palma-barba-cot. Aprinzand, incepe a veni el cu iepurele cel schiop pe fedeles. - Scapa-ma. O-nceput a bate iepurele s-o spart fedelesul. (Ca toata puterea vantului de la rasarit e-n iepure, iepurele de ce fuge asa tare?) Scapand el ii zice Statu-palma asa: - De-acu inc-odata daca mi-i chema, apoi pe urma nu-ti mai fac, ca de trei ori ii data ca sa-ti fac bine. Acu el bate din bici s-ajunge la-mparatul. Da-mparatul svarlise sula. - Am venit, imparate, sa-mi dai fata! Se face ca nu stie ca l-a dat cu fedelesu-n jos. - Eu ti-oi da fata, daca te-i duce la dealul cel cu flori si sa-mi aduci o floare din mijlocul gradinii celeia, eu ti-oi da fata. Se ia el si se porneste s-o mers el cale de-un an. Cine era in gradina acolo? Era Statu-palma: - Ei, voinice, tocmai s-aici ai venit dupa mine? - Am venit, mi-ai zis ca mi-i mai face un bine. Sa-mi dai floarea din mijlocul gradinii istea. El i-o da. Asa era de mandra, asa mirosea de frumos floarea aceea de te-adormea. Ajungand la-mparatul, i-o da. - Daca mi-i mai face ceva, eu ti-oi da fata. Eu oi frige (cate tamazlacuri de vite avea-mparatul) si daca le-i manca intr-o noapte, eu ti-oi da fata. O facut asa dupa porunca imparatului si o zis celui ce nu se mai satura s-o mancat tot intr-o noapte. El numa atunci s-a saturat, da pan-in ziua a si crapat. Da el a mancat asa cu lacomie, incat si paretii hambarului i-o ros. Si s-o minunat imparatul de-atata putere. - Daca mi-i bea cate fantane de apa (se afla la curte) eu ti-oi da fata. El cheama pe celalalt frate de cruce, care nu se mai satura de apa, s-o baut, da o fantana n-o putut-o gata s-o si crapat s-acela. Langa curtea-mparatului era strasnica padure. - Daca tu-i sufla odata-n codrul meu si s-or strange toti tantarii la usa palatului, eu ti-oi da fata. El a aprins parul vantului de la ameazazi. Cand s-o dus vantul de la ameazazi si cand s-o pus buzele-n patru s-o suflat, era sa-nghita pe imparatul, asa era de multi si asa bazaia de tare, parca era-ntre calici la Ismail. - Mare putere ai! Zi tantarilor sa se duca de-aici. - Nu zic, pan' ce nu mi-i da fata. imparatul l-o luat cu blandete si l-o amagit. S-a zis vantului s-o suflat si s-o dus tantarii de la usa. - Daca te-i sui s-o iei din dealul de stecla iti dau fata. - O sula am fost uitat eu aici. - Eu n-am vazut-o. A stat el trei zile si trei nopti s-a gandit ce-i de facut si i-a venit asa un gand sa mai cheme pe vantul de la amiaza. Vantul de la amiaza i-a zis asa; - inca un bine am sa-ti fac. Am sa ma pun in cerdacul imparatului si sa-ncep a sufla. Puindu-se el, sufla si se clatina palatul cat de cat sa pice. - imparate, daca mi-i da fata, vantul a sta. - Palatul las' sa pice, da eu fata nii ti-oi da-o. Da el zice vantului: - Pune-te-n dreptul usii si-ncepe a sufla in casa cu cata putere ai. El s-o pus buzele in cinci si cand a inceput a sufla, imparatul sarea din parete-n parete. - imparate, da-mi fata ca vantu-a sta. - Sui in dealul de stecla s-o ia. - Da-mi sula,-mparate. - Sula am zvarlit-o in mijlocul iazului, langa covata, acolo unde erau dracii. Asa mergand el la iazul cela, era strasnic palat facut de draci, unde tineau banii si pe apa mergea o casa facuta strasnic de mandra, si-n casa ceea s-auzea un bocet. S-o luat s-o-nceput cu luntricica a merge s-o ajuns la casa ceea. in casa aceea cand a intrat, era un fecior de-mparat prins de draci si-l munceau acolo-n toate zilele. - Ce faci aici, bade? - Iaca m-o prins dracii, c-am luat banii si nu pot scapa de-aici. Eu am o imparatie strasnic de mandra, hai sa fim noi frati de cruce. -Hai. - Frati de cruce om fi noi, dar fugi ca vin dracii, s-apropie miezul noptii. El tot mai ava apa de la botez. Asteapta la miezul noptii, vin dracii si el incepe a-i stropi. - Ma rog, finul lui Dumnezeu, ce-i cere ti-om da, numai lasa-ne. - Sula din mijlocul iazului. Se duce s-aduce dracul sula. - Acu du-ne pana pe deal pe-amandoi s-apoi nu voi stropi. Ei de frica i-au dus. El a zis: - Sula, sulicica, suie-ne-n dealul de stecla. Cand l-o suit acolo, atata de multa jelanie ce-a avut ea dupa dansul, c-avea o cada de lacrimi. Atunci imparatul n-a mai avut ce face si i-a dat-o. O facut o nunta strasnica si pe urma s-a dus, a adus pe sora sa de la casa smaului s-o luat-o fratele lui ist de cruce. |
|||
Pune poezia Finul lui dumnezeu pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |