Taceti! Cearta amuteasca - E-o ora grea si mare
Aripele ei negre in ceruri se intind,
Astfel lumea-amuteste la-ntunecari solare,
Astfel marea-amuteste, vulcane cand s-aprind,
Cand prin a vietii visuri - ostiri de nori - apare
A mortii umbra slaba cu coasa de argint.
Taceti! Cum tace-n spaima a Nordului popor,
Cand evul asfinteste si dumnezeii mor.
Aducati-va aminte de-acele nalte poze
De fruntile-n lumina a vechilor profeti,
Pe un pustiu de piatra, pe cer d-azur si roze
Trecu un stalp de flacari ce lumina maret
Si-n fruntea unui popol pierdut in chin - e Moze,
Si sufletul lui mare, adane si indraznet,
Prevede ca din sanul pierdutului popor
E viitorul lumii si-al ei mantuitor.
El n-a vazut pamantul promisiei divine,
Viata lui se stinse in muntii slabi si suri,
Corpul i-1 poarta-ntregul pustiu fara de fine,
O ginte-ntreaga poarta a lui invataturi,
Ca-nmormantata-n secoli cenusa lui ramane,
Dar spiritu-i sfarama inaltii, vechii muri
De Iericho -- si-n ganduri si-n biblia lui scrisa
Viata-ntreaga mare-a unui popor e-nchisa.
Astfel in noaptea noastra pierduta si amara,
Un glas de desteptare adanc a rasunat,
O stea a supt puternic eclipsa cea solara,
Un stalp pin chinuire un drum ne-a aratat,
O arfa de arama cu coarda temerara
Trezi-n sufletul nostru simtire de barbat,
Ca gIasul Providentei din stinsele decade,
Astfel s-auzi glasu-ti, batrane Eliade!
O, limba lui! Imi pare c-aud cum ea rasuna
In aspra ei manie, zidind nor peste nor,
Din stearsa, nenteleasa a istoriei runa
A descifrat al gintii puternic viitor.
El trece peste timpuri, pe valuri cum furtuna,
Valuri care in cearta se scutura si mor,
Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist
In limba inspirata-a unui evanghelist.
Inima lui cea mare menita fu de soarta
Sa nasca-ntr-un timp rece, cazut, degenerat,
Alstfel in fundul negru, adanc din marea moarta,
Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,
Vulcan puternic, care cutremur in el poarta,
Cu razele-i de flacari ar fi acufundat,
Pan ce deodata mandre, gandirile-i irump
Pin undele greoaie, pin apele de plumb.
