Strecor degetele mele printre buclele-ti de aur, Raze cari cad in valuri pe un san ce n-am vazut, Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur, Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut.
Ochii tai, inselatorii! A ghici nu-i pot vreodata, Caci cu doua intelesuri ma atrag si ma resping Ma atrag cand stau ca gheata cu privirea desperata, Ma resping cand plin de flacari eu de sanul tau m-ating.
O, atunci mana ta-i tare si respinge cu putere
Mana mea, care profana ar intra in santuar
Sa se-ascunda-n sanii-ti tineri, pe cand eu plin de
placere Sa uit lumea-n sarutarea-ti si in ochii tai de jar.
Astazi insa nu-s ca flama cea profana si avara, Inima mi-e santa astazi, cald si dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara, Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu.
Tu surazi cu nencrezare? Cat de rea esti tu, copila! Lasa ca sub gazul rosu eu la sanii-ti sa patrunz, Sa deschei corsetul ista Tu rosind sa razi gentila, Eu s-apas fruntea-mi arzanda intre pieptii albi, rotunzi
Si sa strecor a mea mana dupa gatu-ti de zapada! Tu rosesti tu nu vrei, Marta? O, de-ai sti ce caut
eu Ai surade si-al tau umar ai lasa ca sa se vada, Sa-ti privesc in ochi cu capul rezemat pe pieptul tau.
Cungiurand c-un brat molatec gatul tau cel alb ca
zarea, Apasand fata-ti rosita pe-al meu piept batand mereu, Eu cu ceealalta mana pe-ai tai umeri de ninsoare: Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu!
Locul ciunt unde aripa se-nalta alba c-argintul Cand tu inger inca-n ceruri pluteai dulce, fericit, Locul de-unde-apoi cazura cand tu, vizitand pamantul Te-ai uitat si-n lumea asta ca copila te-ai trezit.
(1869)
|