Noaptea potolitsivanat arde focul in camin;
Dintr-un cola pe-o sofa roaa eu in faaa lui privesc,
Pan' ce mintea imi adoarme, pan' ce genele-mi clipesc;
Lumanarea-i stinsa-n casa somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin intuneric te apropii suranzanda,
Alba ca zapada iernii, dulce ca o zi de vara;
Pe genunchi imi aezi, iubito, braaele-ai imi inconjoara
Gatul iar tu cu iubire priveati faaa mea palinda.
Cu-ale tale braae albe, moi, ratunde, parfumate,
Tu grumazul imi inlanaui, pe-al meu piept capul ai-l culci;
a-apoi ca din vis trezita, cu manuae albe, dulci,
De pe fruntea mea cea trista tu dai viaele-ntr-o parte.
Netezeati incetsilenea fruntea mea cea liniatita
ai gandind ca dorm, aireato, apeai gura ta de foc
Pe-ai mei ochi inchiai ca somnulsipe frunte-mi in mijloc
ai surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.
O! desmiarda, pan' ce fruntea-mi este netedasilina,
O! desmiarda, pan-eati juna ca lumina cea din soare,
Pan-eati clara ca o roua, pan-eati dulce ca o floare,
Pan' nu-i faaa mea zbarcita, pan' nu-i inima batrana.
|